Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul român, păgubit cu peste 60 de milioane de dolari în urma transferurilor de fotbalişti

Publicat in Adevarul, vineri 28 ianuarie 2011 ·

Cluburile româneşti au fost, în ultimii 20 de ani, păgubite de zeci de milioane de euro în urma transferurilor celor mai cunoscuţi şi valoroşi fotbalişti din ţară.

Ziarul ProSport a întocmit o listă cu cele mai dubioase mutări, Dinamo fiind lider absolut, cu pierderi de peste 40 de milioane de euro. Vâzările de jucători vizate de către procurori s-au petrecut după anul 1990, cele mai afectate cluburi fiind Dinamo, Rapid şi Gloria Bistriţa, însă printre echipele păgubite se regăsesc şi Steaua, Oţelul Galaţi, Tractorul Braşov şi Universitatea Craiova.

Conform sursei citate, sumele încasate de către formaţia Steaua Bucureşti pentru vânzarea internaţionalilor, printre care Adrian Ilie, Bogdan Stelea sau Ilie Dumitrescu au fost folosite pentru a finanţa campanii electorale. Această ipoteză nu poate fi probată, deoarece dovezile lipsesc, dar cert este că echipa din Bulevardul Ghencea a încasat, la acea vreme, multe milioane de dolari, dar era tot mai săracă.

Dinamo, cea mai păgubită echipă

Clubul care a înregistrat cele mai mari diferenţe la sumele de transfer este Dinamo Bucureşti, care odată cu apropierea de către fraţii Becali a vândut tot mai mulţi jucători în Occident. Din acest motiv a devenit şi cea mai păgubită echipă, diferenţele dintre preţul real al transferului şi banii ajunşi în visteria clubului ajungând de câteva ori şi la cinci milioane de dolari.

Printre inculpaţii din „Dosarul Transferurilor“ se regăsesc fraţii Becali, George Copos, Cristian Borcea şi Jean Pădureanu, iar printre transferurile vizate de către procurori se găsesc cele ale jucătorilor Cristi Dulca (Rapid - Pohang Steelers), Cosmin Contra (Dinamo - Alaves), Lucian Sânmărtean (Bistriţa - Panathinaikos) şi Iulian Arhire (Oţelul - Pohang Steelers). Conform surselor judiciare, paguba adusă statului de către conducătorii din fotbalul românesc se ridică la peste 1

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 55 minute
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum 21 minute
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum o ora
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Vremea

București
acum

25°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°