Unii analişti vorbesc despre “efectul de domino”. Alţii fac trimitere la evenimentele din 1989 din Europa Centrală şi de Est. Dar mişcările sociale care au cuprins ţări arabe din Africa şi din Orientul Mijlociu sunt, pentru majoritatea observatorilor, dovada că oamenii încep să creadă că-şi pot câştiga libertatea dacă ies în stradă şi îşi cer drepturile.

“Ce vedem întâmplându-se în lumea arabă e ca un val al trezirii la realitate. În toate aceste ţări, masele suferă. Trăiesc în condiţii grele atât din punct de vedere economic, cât şi politic. Oamenii vor să scape de corupţie, doresc o democraţie reală în care să-şi aleagă singuri conducătorii. Vor ca bogăţiile naturale din ţările lor să nu mai fie furate şi ca oficialii corupţi să ajungă după gratii”, comentează Imad Rawashdeh, jurnalist free-lancer din Iordania.

Agenţia France Presse a alcătuit o hartă a undei de şoc provocate în lumea arabă de revoluţia din Tunisia.

Egipt: la data de 25 ianuarie încep manifestaţii fără precedent împotriva regimului preşedintelui Hosni Mubarak, aflat la putere din 1981; protestele de stradă au fost precedate de mai multe cazuri de autoimolare.

Yemen: la 18 ianuarie, forţele de securitate i-au dispersat pe participanţii la un protest studenţesc la Saana; tinerii cereau un mediu politic democratic şi le transmiteau popoarelor arabe un mesaj de revoltă împotriva liderilor lor; la 27 ianuarie, mii de persoane au ieşit pe străzile capitalei cerând retragerea preşedintelui Ali Abdallah Saleh, aflat în funcţie de 32 de ani; atorităţile s-au repliat organizând o contramanifestaţie şi anunţând creşterea salariilor.

Iordania: în data de 14 ianuarie, mii de persoane au manifestat în mai multe oraşe, nemulţumite de inflaţie şi de politica economică a Guvernului; două zile mai târziu, 3.000 de oameni au participat la un protest paşnic, de tip “sit-in”, în Amman, pl