Are, fără voia lui, patru bătrani pe conştiinţă care, in numai cateva fracţiuni de secundă, au pierit chiar in ambulanţa BGS condusă de el. Acum, la ceva mai mult de o lună de la teribilul accident produs pe o arteră din Capitală, Cristian Pântea (27 de ani), şoferul ”ambulanţei groazei”, vorbeşte, în exclusivitate pentru ziarul Libertatea, despre clipele de coşmar prin care a trecut.
Încă purtând urmele teribilului eveniment de acum o lună, cu bandaje la cap şi la mână, Cristian vorbeşte rar, nedorind parcă să-şi mai amintească de acele clipe fatidice. Omul îşi adună cu greu cuvintele şi-şi începe trista poveste.
”Nimic nu m-a făcut să cred că, în acea dimineaţă, se va întâmpla ceva. Nici nu bag în seamă chestii din astea, gen semne sau premoniţii. Mă întorceam cu acei bolnavi de la Spitalul Pantelimon. De fapt, erau prietenii mei. Mergeam cu ei de atâtea luni. Râdeam, vorbeam de Crăciun, de sărbători. Mă tot întrebau unde o să petrec”, îşi aminteşte şoferul de ultimele discuţii purtate cu bieţii oameni care aveau să piară în groznicul accident.
Se opreşte, oftează din greu, apoi continuă. ”N-am văzut decât bolidul venind către noi. Au fost fracţiuni de secundă. A urmat o bubuitură groznică, după care s-a aşternut o linişte de mormânt. M-am trezit, plin de sânge, şi-am reuşit să ies prin geamul plin de cioburi din maşină. I-am văzut pe bătrâni unii peste alţii şi am încercat, aşa rănit şi şocat cum eram, să-I ajut. Dar uşa era blocată. Pe mine colegii m-au urcat repede într-o ambulanţă şi-am ajuns la spital. Abia acolo mi s-a spus că oamenii s-au prăpădit, că maşina era plină de cadavre”, spune, cu lacrimi în ochi şoferul de pe ”ambulanţa groazei”.
Primele zile de după tragedie n-a închis un ochi. Secundă de secundă, ca un coşmar care, parcă, nu se mai termina, imaginile tragediei îi veneau mereu în minte. Nici acum, după mai multe şed
