Sunt oameni la care pasiunea pentru mister ia forma interesului pentru alchimie, atracţia pentru gîndirea hermetică neavînd nimic rău în sine: o preocupare insolită cu esenţele subtile ale lumii, hrănită de satisfacţia că te afli pe „teren secret“.
În fond, în apetenţa pentru detalii oculte se ascunde dorinţa de a fugi de platitudinea vieţii, şi în ascuns toţi visăm la o iniţiere în urma căreia viaţa să ni se schimbe radical. Alchimia poate fi o asemenea scăpare dintr-o cultură în care înclinaţia spre taine a fost sufocată de goana după întîmplări senzaţionale.
Teza de doctorat a lui Radu Drăgan este o astfel de incursiune în obscurităţi încărcate cu delicii ezoterice. La prima vedere, tema n-are nimic alchimic în ea: spaţiul. Ce găsim însă în volum e prelucrarea ezoterică a unei teme filozofice. Aşadar, peste o problemă speculativă se lasă un ochi alchimic, autorii asupra cărora se opreşte exegetul nefiind de găsit într-o istorie a filozofiei tradiţionale: Heinrich Khunrath, Daniel Stolcius, Raymond Lulle, Robert Fludd, Tycho Brahe, Michael Maier, David Planiscampy sau Anibel Barlet. Mai mult, din volum ne întîmpină o suită de gravuri, diagrame, pasaje-cheie, fragmente din scrieri cu circulaţie minimă, embleme şi scheme cosmologice, în totul un spectacol de figuri simbolice pe care privirea cititorului le contemplă cu uimire contrariată, dacă nu chiar cu neînţelegere. E ca şi cum ţi s-ar cere să deschizi un cufăr ticsit cu antichităţi apuse, de al căror orizont nu te mai leagă nimic.
Perioada aleasă de Radu Drăgan pentru selectarea textelor e socotită drept cea mai fastă din cursul alchimiei renascentiste: ultimii cinci ani din secolul al XVI-lea şi primul sfert din veacul al XVII-lea. Ne aflăm acum în apogeul unui fenomen care va suferi treptat o degradare sigură, mergîndu-se pînă la extincţia tipului de gîndire reprezentat de alchimie.
