Criza fiscală din zona euro ar putea avea drept rezultat final dezintegrarea Uniunii Europene, a declarat investitorul miliardar George Soros în cadrul unui interviu acordat la Davos, unde se desfăşoară Forumul Economic Mondial.
Soros a declarat că deşi "criza din zona euro este pe cale să fie soluţionată" printr-o mai strânsă cooperare în domeniul politicii fiscale şi prin crearea fondului permanent la care să se apeleze în situaţii de urgenţă, consecinţele de natură politică ale acesteia ar putea fi de mai lungă durată, scrie cotidianul The Wall Street Journal.
Potrivit lui Soros, unul dintre cei mai faimoşi speculatori financiari şi a cărui avere este estimată la 14,2 mld. $, moneda comună utilizată de 17 ţări din UE trece acum printr-un proces de reformă ca urmare a crizei datoriilor care a cuprins Grecia şi Irlanda şi care ameninţă şi alte ţări.
Europa încearcă să remedieze greşeala de a avea o bancă centrală comună, dar nu şi o trezorerie comună prin crearea mecanismului permanent de soluţionare a crizelor, menit să susţină ţările cu un nivel ridicat al datoriilor.
Totuşi, Soros a declarat că reformele nu vor soluţiona problema reală a euro, şi anume faptul că moneda a divizat ţările UE mai bogate de cele mai sărace.
"Moneda euro trebuia să aducă o convergenţă şi practic a generat divergenţă, care este acum perpetuată. Se merge înainte cu această nouă structură. Va exista o Europă divizată cu efecte negative de ordin politic", a declarat Soros, citat de Associated Press.
În special ţări ca Grecia şi Irlanda, care trebuie să ramburseze datorii uriaşe, ar putea înregistra un ritm mai lent de creştere economică decât alte părţi ale zonei euro.
"Sunt acum două Europe. Va exista o Europă cu două ritmuri de dezvoltare, iar acest lucru nu este sustenabil din punct de vedere politic. Există pericolul real ca moneda unică să ducă