De câţiva ani se întâmplă o seamă de lucruri care conturează un fenomen nou în literatura română - ieşirea în lume cu mai multă dezinvoltură, îndrăzneală, tupeu, curaj.
În 2007, Institutul Cultural Român a demarat un program de finanţare a editorilor străini pentru traducerea şi publicarea scriitorilor români(Translation and Publication Support Programme). Se propunea o listă de autori despre care s-a discutat copios, după bunul obicei balcanic, uitându- se că pentru toate trebuie un început, oricâte semne de întrebare ar ridica acesta.
Programul a început deja să dea roade. Fireşte, ieşirea în lume a literaturii române nu s-a sprijinit doar pe acest program, dar nu se poate eluda rolul său major. Cu sau fără acest sprijin, au fost traduse în diferite limbi, în diferite colţuri ale Europei, nu numai printre vecini, multe titluri.
Iar anul 2010 a excelat, lista fiind lungă, bogată în titluri şi autori a căror înşiruire ar exceda spaţul acestei rubrici. Dar nu pot să nu amintesc câţiva, pentru a sugera direcţiile - Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Dan Lungu, Ioan Es Pop, Vasile Ernu, Filip Florian, Daniel Bănulescu, Stelian Tănase, nici unul pomenit în ordinea importanţei, acestora adăugându-li-se mulţi alţii, ale căror titluri au apărut în Franţa, Suedia, Germania, Marea Britanie, Spania, Italia, Slovenia, Cehia, Bulgaria, Ungaria.
Îmbucurător este faptul că a atras atenţia cu deosebire literatura nouă, chiar de ultim moment. Îmbucurător mai este că apariţiile nu s-au limitat la proză, care pătrunde mai lesne într-un spaţiu străin. Se poate comenta că promovarea unora dintre scriitori este excesivă, că mai sunt multe nume cel puţin la fel de interesante, că un număr redus de scriitori ar fi acaparat aceste direcţii noi de promovare, exact cum se întâmpla pe vremuri cu şefii literelor româneşti.
Dar chiar şi excesele sunt până la u
