Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezvoltarea turistică de la Sulina, în vizorul CE

Publicat in Jurnalul, vineri 28 ianuarie 2011 ·

România riscă să ajungă la Curtea Europeană de Justiţie din cauza dezvoltării turistice din zona Sulina şi Delta Dunării, realizată sub oblăduirea Elenei Udrea, ministrul Turismului. Comisia ne-a transmis ieri un aviz motivat, în conformitate cu procedurile de încălcare a dreptului Uniunii Europene, prin care solicită României să se ocupe de aspectele necores­punzătoare ale protecţiei mediului natural din zona Sulinei şi a Deltei Dunării, potrivit Agerpres.

CE este preocupată de procedurile deficitare de evaluare a impactului potenţial al dezvoltării turismului din această zonă, una dintre cele mai importante zone umede ale Europei, care face parte din reţeaua Natura 2000. Dacă în termen de două luni autorităţile nu informează Comisia cu privire la măsurile luate în vederea asigurării respectării legislaţiei UE în materie, Comisia poate transmite cauza Curţii Europene de Justiţie. Autorităţile române au autorizat un proiect de dezvoltare a unor obiective turistice în Delta Dunării, pe coasta română a Mării Negre. Proiectul de dezvoltare a plajei Sulina vizează construirea unor spaţii recreative, a unui punct de prim ajutor şi a unei infrastructuri de comunicaţii într-o zonă care face parte din reţeaua Natura 2000 şi care este protejată în temeiul directivei Păsări şi al directivei Habitate.

Comisia a constatat existenţa unor deficienţe ale studiului de impact asupra me­diului efectuat în scopul evaluării po­ten­ţialelor efecte negative ale proiectului asupra habitatelor şi speciilor locale de păsări. Comisia este de părere că lucrările vor avea un efect negativ asupra unui număr de habitate şi specii protejate. Acest tip de proiecte este permis în perimetrul reţelei Natura 2000 numai dacă există certitudinea că nu va afecta negativ integritatea sitului respectiv sau dacă prezintă un interes public preponderent, caz în care trebuie să se ia măsuri compe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 27 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 39 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 52 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°