Preşedintele american Barack Obama l-a desemnat pe purtătorul de cuvânt al lui Joe Biden, fostul jurnalist Jay Carney, să conducă biroul de presă al Casei Albe, relatează AFP.
Carney, fost jurnalist şi fost director al biroului din Washington al săptămânalului Time, a fost purtător de cuvânt vicepreşedintelui american în primii doi ani de mandat.
Jay Carney îi va lua locul lui Robert Gibbs, care şi-a anunţat plecarea la începutul lui ianuarie. Plecarea sa intervine în condiţiile unei remanieri mai ample în echipa lui Obama, inclusiv numirea unui nou şef al administraţiei prezidenţiale şi a principalilor consilieri politici şi economici.
Robert Gibbs, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Barack Obama, a anunţat la 5 ianuarie că va renunţa la funcţia pe care o ocupă pentru a lucra în afara Casei Albe la pregătirea viitoarei campanii în vederea realegerii lui Obama în 2012, pentru un al doilea mandat.
Gibbs a lucrat cu Obama încă de când acesta era senator de Illinois.
Secretarii de presă de la Casa Albă rareori rămân în această funcţie solicitantă mai mult de doi ani.