* Sorin Boşneag, preşedintele organizaţiei municipale a PSD Brăila, ne-a explicat că, din punctul lui de vedere, prelungirea campaniei electorale la 90 de zile i se pare pur şi simplu o aberaţie costisitoare * Cătălin Boboc, liderul PNL Brăila, e de părere că Proiectul de Cod Electoral conţine partea lui bună, şi anume faptul că cei înscrişi în cursă vor avea mai mult timp la dispoziţie pentru a-şi convinge electoratul sau pentru a-şi prezenta platformele politice, dar susţine că momentul economic ales este unul total neinspirat * în ceea ce îl priveşte pe şeful PDL Brăila, Constantin Dumitriu, acesta este mulţumit de Proiectul de Cod Electoral, în care vede şansa de a infuza o doză de decenţă campaniilor electorale
După cum era de aşteptat, Proiectul de Cod Electoral elaborat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) stârneşte dubii şi reacţii contrare, precum şi atitudini optimiste. Scepticismul asupra unei chestiuni importante prevăzute în proiect - prelungirea campaniei electorale de la 30 la 90 de zile - vine din întreaga zonă a spectrului politic românesc. Argumentele contrare sunt din cele mai variate, fiecare în parte vizând fie problematica cheltuielilor, fie imaturitatea unei clase politice incapabile de a susţine, apelând la toate regulile democratice, o înfruntare "de cursă lungă", ce presupune rigoare, argument şi rezistenţă, fie suspiciunea asupra intenţiilor PDL de a frauda alegerile. De cealaltă parte, opiniile pro converg spre convingerea că trei luni de campanie electorală reprezintă un timp ideal pentru o adevărată confruntare politică.
În legătură cu acest subiect arzător, i-am contactat în cursul zilei de ieri pe câţiva politicieni din principalele partide de pe harta politică brăileană, pentru a ne comunica părerile lor cu privire la Proiectul de Cod Electoral.
Astfel, Sorin Boşneag, preşedintele organizaţiei municip