Cei doi bărbaţi au pătruns în interiorul garajului pe uşa din fier, care era asigurată doar cu un zăvor.
Ieri, la ora 23.30, agenţii Postului de Poliţie Dărmăneşti, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza satului Măriţei, au efectuat o pândă în spatele garajului lui Vasile M., de 48 ani, din localitate. În acel moment, poliţiştii au observat două persoane de sex masculin care se îndreptau către garajul respectiv, spaţiu care este folosit pentru depozitarea mai multor obiecte de material feros şi piese auto second-hand.
Cele două persoane au pătruns în interiorul garajului pe uşa din fier, care era asigurată doar cu un zăvor, şi au stat în interior circa 7 minute, timp în care au umblat printre obiectele situate în interior, fapt pentru care patrula a intervenit.
Una dintre persoanele din interior fiind imobilizată şi încătuşată pe loc, s-a procedat în continuare la urmărirea celeilalte, care, după circa 200 m, a fost de asemenea imobilizată şi încătuşată. Suspecţii au fost identificaţi ca fiind Valentin A. şi Daniel B., ambii de 22 ani, localnici.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”, cu suspecţii în stare de libertate.