50 de minute cu Pleşu şi Liiceanu la TVR 1
La Televiziunea Română semne bune anul are! Am observat în programul TVR mai multe noutăţi care vorbesc despre o benefică schimbare de atitudine. De pildă, duminică seara, la oră de vârf, am avut plăcuta surpriză să-i vedem şi să-i ascultăm pe Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu. A fost o încântare să-i urmărim pe aceşti doi mari intelectuali români dialogând despre speranţă în dimensiunea ei mundană, dar şi în cea spirituală, legată de nevăzut. Iar această Românie reprezentată de Pleşu şi Liiceanu, adusă pe ecranele televizoarelor, este o Românie normală, civilizată, plină de strălucire a minţii, o Românie în care se recunoaşte şi Cronicarul şi mulţi asemenea lui, ce se simt ultragiaţi când asistă la nesfârşita paradă de non-valori/ „vedete” pe care le promovează zi de zi televiziunile noastre.
O mirare şi două întrebări
Într-un interviu publicat pe Hotnews luni, 24 ianuarie 2011, Claude Karnoouh reia un discurs foarte la modă astăzi: discursul „anti-Pleşu-şi-Liiceanu”. Tipic pentru acest gen de discurs pare a fi amestecul, în doar câteva fraze, de concluzii trase abuziv şi de false argumente, pronunţate pe un ton indignat: „Perioada cu adevărat criminală a regimului comunist din România este perioada Dej, nu cea a lui Ceauşescu. Ceea ce este cu adevărat periculos este faptul că Liiceanu, Pleşu etc. îşi pot etala dizidenţa, în timp ce dizidenţa adevărată era în timpul lui Dej. Unde erau Marius Oprea, Liiceanu, Patapievici, Pleşu, Mihăieş în anii ‘70- ‘80? Cine crede că meditaţia transcendentală a fost o disidenţă? A fost ceva mondan şi o capcană organizată de securitate ca să le producă teamă intelectualilor. Nu a fost nimic altceva. De ce nu am auzit nimic despre ei atunci când eram în România în anii ’70?”
Păi să-i luăm la rând, domnule Karnoouh, şi să vedem de ce n-a
