Mai mult decît eşecul în sine al aderării la Spaţiul Schengen s-ar părea că ne amărăşte Franţa. Obişnuiţi ca „sora noastră mai mare“ să ne susţină aproape necondiţionat pe plan european, nu eram pregătiţi sufleteşte să încasăm un asemenea bobîrnac.

E adevărat, nu doar Franţa se opune aderării României la Schengen, ci şi alte ţări. E la fel de adevărat însă că Franţa a dat tonul şi a „reînviat“ în acest scop parteneriatul franco-german. Iar politizarea Tratatului Schengen (care, la bază, era unul pur tehnic) este, de fapt, ultimul pas dintr-o serie de atitudini negative faţă de România. Este însă şi cel mai puţin important, dacă judecăm la rece. Intrarea în Spaţiul Schengen se va produce totuşi, mai devreme sau mai tîrziu – e vorba doar de o amînare. Dar, de pildă, atitudinea Franţei în problema romilor (ca şi alte chestiuni în care relaţiile franco-române s-au „răcit“), cu tot zgomotul creat, marchează mult mai puternic identitatea politică a României în UE. Dincolo de chestiunea în sine (pentru a cărei „rezolvare“ francezii au acţionat total neinspirat şi şi-au creat şi ei o problemă), contează mesajul: Parisul a transmis Europei că România nu e în regulă, nu-şi poate rezolva problemele, ba pe deasupra le creează dificultăţi şi celorlalte state din UE. Sigur că aşa este: ştim şi noi că avem probleme. Dar e cu totul altceva cînd o spune Franţa.

DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe anNu mai contează însă „cine are dreptate“. Mi se pare mai interesant că şi noi, şi francezii am ajuns la o abordare emoţională a problemelor. Noi trăim încă în mitul „relaţiilor privilegiate“. Şi nu pentru că avem, cu Franţa, un „parteneriat strategic“ (căci avem aşa ceva şi cu Italia, şi cu SUA...), ci pentru că aşa am învăţat la şcoală, de generaţii întregi. Tot românul are în minte cel puţin u