Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolescu a luat fonduri Phare pentru patru şcoli cu acte false, iar banii au ajuns la firma familiei

Publicat in Curierul, vineri 28 ianuarie 2011 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş este acuzat că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 euro pentru patru unităţi de învăţământ, în baza unor acte false potrivit cărora acestea ar fi fost afectate de inundaţiile din 2005, şi a atribuit contractul de reabilitare unei firme a familiei, citează Mediafax. Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti pentru folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals, în legătură directă cu infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, luare de mită în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru altul a unui avantaj patrimonial, se arată într-un comunicat de miercuri al DNA. Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori rezultă că, în 8 iunie 2006, Consiliul Judeţean Argeş a accesat un program de finanţare nerambursabilă de tip Phare în sumă de 880.249,95 euro, "având ca obiectiv efectuarea de lucrări de reabilitare sau reconstrucţie a patru unităţi şcolare din Argeş, pretins afectate de inundaţiile din anul 2005".

"Accesarea acelor fonduri s-a făcut prin menţionarea, în cererea de finanţare întocmită de CJ Argeş, a unui document care nu exista în realitate"

"Accesarea acelor fonduri s-a făcut prin menţionarea, în cererea de finanţare întocmită de Consiliul Judeţean Argeş, a unui document care nu exista în realitate (respectiv raportul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş), precum şi a unor împ

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 16 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 16 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 49 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 52 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°