Deşi infecţia cu virus hepatitic C (VHC) este o problemă majoră de sănătate publică, consecinţele pe termen lung fiind în continuă extindere, în România, datele privind amploarea infecţiei, precum şi factorii de risc implicaţi în transmiterea infecţiei cu VHC sunt sporadice, deşi esenţiale pentru elaborarea şi aplicarea unui program de prevenire şi control. Publicăm un foarte interesant studiu epidemiologic descriptiv longitudinal, realizat de dna dr. Camelia Truică, ce urmăreşte concomitent expunerea la factori de risc pentru infecţia cu VHC şi prezenţa anticorpilor anti-VHC la pacienţi internaţi în secţia de Boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi (indiferent de motivele internării şi de diagnosticul de internare). (...)
La nivel mondial, infecţia cu virus hepatitic C (VHC) este o problemă majoră de sănătate publică, iar consecinţele pe termen lung ale acestei patologii (hepatită cronică, ciroză hepatică, carcinom hepatocelular) sunt în continuă extindere. Deşi sursa de Publicitate infecţie este exclusiv umană, rezervorul de infecţie este imens, numărul persoanelor infectate cronic fiind estimat la 130 de milioane. Acestea constituie un posibil rezervor de virus pentru populaţia receptivă, dar şi o cohortă expusă la risc de ciroză, insuficienţă şi neoplasm hepatice şi la deces prematur. Infecţia cu VHC conduce la apariţia de anticorpi, dar răspunsul imun umoral nu înseamnă şi debarasarea organismului de virus şi nu protejează împotriva reinfecţiei. Nu există mijloace eficiente de intervenţie asupra sursei de infecţie şi asupra receptivităţii.
În acest context, evaluarea magnitudinii problemei în populaţie, cunoaşterea factorilor de risc şi a prevalenţei acestora în comunitate, identificarea grupurilor populaţionale la risc, stabilirea şi desfăşurarea de acţiuni adresate populaţiei expuse sunt singurele măsuri eficiente
