La National Gallery of Art din Washington, D.C. a fost deschisă expoziţia unuia dintre cei mai originali, inovatori şi criptici pictori ai veacului al XVI-lea, Giuseppe Arcimboldo. Operele sale, destul de puţine la număr, sunt răspândite în multe muzee şi colecţii ale lumii, aşa că efortul de a reuni cât mai multe dintre ele într-o expoziţie de anvergură este pe cât de lăudabil pe atât de spectaculos.

Artistul a fost unul dintre plasticienii independenţi, greu de categorisit şi etichetat, care nu a avut emuli şi nici urmaşi. După dispariţia sa, lucrările au trecut printr-o îndelungă şi nemeritată uitare, până ce au fost redescoperite de suprarealişti, care şi l-au revendicat pe artist drept înaintaş. Stăpân pe o tehnică impecabilă, minuţios observator şi reproducător al naturii înconjurătoare, psiholog şi ironist de forţă, Arcimboldo a ştiut să subjuge motivul natural fanteziei sale debordante spre a caricaturiza umanitatea.

Giuseppe Arcimboldo (1526-1593) s-a născut la Milano, ca fiu al unui pictor. A îmbrăţişat aceeaşi carieră artistică şi, până la 36 de ani, a lucrat în mediul ecleziastic, executând schiţe pentru vitraliile domului din oraşul natal, pictură de frescă pentru catedrala din Monza şi cartoane de tapiserie pentru catedrala din Como. Pe lângă acestea, s-a afirmat prin ilustraţii de faună şi floră atât de apreciate într-o epocă în care ştiinţele naturale erau marea pasiune de "diletanti" a seniorilor laici sau religioşi. De curând au fost descoperite nişte albume cu desene de-ale sale în biblioteci şi muzee de la Viena, Dresda şi Bologna. Se pare că această înclinaţie către studiul istoriei naturale i-a asigurat viitorul: în 1562 este numit portretist al arhiducelui Maximilian de Habsburg (1527-1576), fiul lui Ferdinand I (1503-1564), împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană (1558-1564), care era fratele mezin şi urmaşul