Apropiată de Mircea Eliade sau Emil Cioran, Jeni Acterian s-a impus în literatura română printr-un jurnal care descrie perioada interbelică. În „Jurnalul unei fete greu de mulţumit“, autoarea redă „fără perdea“ scene pline de savoare din viaţa marilor personalităţi ale vremii.

Citiţi şi:VIDEO Festivalul „George Enescu" la aniversare

„A stat Enescu timp de mai mult de cinci minute cu vioara de-a lungul trupului şi cu o aparentă resemnare (foarte aparentă), până s-a instalat lumea care nu mai sfârşea de intrat.

După asta mai cântă Sonata Kreutzer dacă poţi", nota Jeni Acterian, la 21 noiembrie 1936, în jurnal, după un concert. În paginile intitulate, cu autoironie, dar şi cu mult adevăr, „Jurnalul unei fete greu de mulţumit (1932-1947)", Jeni a lăsat o mărturie despre oamenii care au definit una dintre cele mai efervescente şi savuroase epoci din istoria României.

„Dacă vrem să ştim ce a făcut Enescu în perioada interbelică, citim «Jurnalul»", mărturisea scriitoarea Doina Uricariu, referindu-se la relatările lui Acterian, nu fără a menţiona şi farmecul cu care Jeni scria despre autorii pe care îi citea - printre aceştia Kant, Woolf sau Faulkner - şi capacitatea de a spune, în câteva cuvinte tot ce trebuie să ştii despre o carte.

A urât să fie referent

Jeni Acterian („1916, Constanţa - 1958", Bucureşti), pe numele real Eugenia Maria Acterian, sora lui Haig şi a lui Arşavir Acterian, era, de fapt, de profesie, regizor. În ciuda vocaţiei artistice, a încheiat, în 1940, Facultatea de Litere şi Filosofie cu o teză de licenţă pe o temă de logică matematică.

Primeşte propunerea unui doctorat la Sorbona, dar presiunea declanşării războiului a împiedicat-o s-o concretizeze. Cu ajutorul lui Mircea Vulcănescu, în calitatea sa de subsecretar de stat la Finanţe, Jeni s-a angajat pe un post de referent la Casa Au