Mătușa Tamara și termopanele lui Adrian Năstase au făcut uitați caltaboșii lui Remeș. Pentru o vreme, scena lui Ridzi a fost mai tare decât mătușa Tamara, dar și Ridzi a fost învinsă de senatorul Cătălin Voicu. Poziția de lider a lui Voicu a fost periclitată însă de primarul Solomon, dar nici acesta nu putea să rămână la nesfârșit în fruntea clasamentului, conducerea fiind preluată de Constantin Nicolescu. Iar acestea sunt doar câteva dintre reperele notorii (nicidecum o listă exhaustivă) ale ”luptei” politice autohtone.

Iar dincolo de notorietate, toate aceste cazuri mai au câteva lucruri în comun: lipsa unor sentințe definitive și frontul comun pe care colegii de partid l-au făcut de fiecare dată în jurul celor vizați de aplicarea legii. Uneori doar la nivel declarativ, alteori mergându-se mai departe: Solomon a fost reales președinte al filialei locale PDL aproape cu unanimitate, în timp ce PSD intenționează să organizeze proteste în întreaga țară în sprijinul lui Nicolescu.

Mult mai gravă însă decât această solidaritate infracțională e reacția alegătorilor. A celor care, atunci când justiția amână la nesfârșit un verdict, ar avea posibilitatea să-i sancționeze pe fiecare în parte dintre aceștia. Surprinzător însă, asemenea personaje continuă să câștige colegii, primării ori președenții de Consilii Județene atunci când se înscriu în competiția electorală. Cum se întâmplă acest lucru mi-e greu să înțeleg. Cum se poate ca revolta și greața să fie uitate și înlocuite cu adeziuni, ca și cum, la scară națională, s-ar manifesta Sindromul Stockholm, cel în care victima ajunge să simpatizeze cu agresorul.

Sunt convins că dacă duminică s-ar organiza alegeri pentru Consiliul Județean Argeș, Nicolescu ar câștiga fără probleme. La fel cum Solomon și-ar adjudeca lejer eventuale alegeri anticipate pentru Primăria Craiovei. Acest comportament, aceste reacții