Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa este în carantină după ce analizele de laborator au confirmat, vineri după-amiază, că o lăuză în vârstă de 27 de ani care a decedat avea gripă cu virus A/H1N1.Managerul SCJU, Dan Căpăţână, a declarat sâmbătă pentru AGERPRES că ''a fost limitat accesul vizitatorilor, aparţinătorii nemaiavând acces în unitate, o primă măsură ce a fost luată pentru că gravida a fost şi la obstetrică, a fost investigată în spital, după care a fost dusă la ATI'', menţionând că măsura va fi aplicată ''probabil nu mai mult de o săptămână, dacă nu apar alte cazuri''.
Potrivit reprezentantului unităţii spitaliceşti, sunt asigurate, totodată, "măsuri care se iau în orice caz de acest gen, existând un protocol de dezinfecţie a saloanelor, a circuitelor pe unde a trecut bolnavul, (...) un nucleu epidemiologic al spitalului care se ocupă de treaba asta (...) este un protocol foarte bine stabilit".
Până în prezent, în judeţul Constanţa au mai fost confirmate două cazuri de gripă nouă, la două femei în vârstă de 34 de ani şi, respectiv, 61 de ani, cu boli cronice asociate, afecţiuni respiratorii şi cardiovasculare. În ambele situaţii, starea de sănătate a pacientelor a evoluat favorabil după administrarea tratamentului de specialitate, femeile fiind în afara oricărui pericol.
Sursa: agerpres.ro
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa este în carantină după ce analizele de laborator au confirmat, vineri după-amiază, că o lăuză în vârstă de 27 de ani care a decedat avea gripă cu virus A/H1N1.Managerul SCJU, Dan Căpăţână, a declarat sâmbătă pentru AGERPRES că ''a fost limitat accesul vizitatorilor, aparţinătorii nemaiavând acces în unitate, o primă măsură ce a fost luată pentru că gravida a fost şi la obstetrică, a fost investigată în spital, după care a fost dusă la ATI'', menţionând că măs