Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de pasageri nervoşi la aeroportul clujean

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 ianuarie 2011 ·

Câteva sute de pasageri au aşteaptat, ieri, ore întregi pe aeroportul clujean. Patru curse ce urmau să decoleze, sâmbătă, au avut întârzieri între trei şi şase ore. Este vorba despre cursele companiei low cost Wizz Air de la Cluj-Napoca spre Zaragoza (Spania), Treviso şi Torino (Italia) şi Dusseldorf (Germania). În cazul cursei Malev spre Budapesta nu s-a specificat o oră de plecare.

Patru curse aeriene care urmau să decoleze, sâmbătă, de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca au întârzieri între trei şi şase ore, o alta are întârziere nespecificată, iar un zbor a fost deviat din cauza ceţii înregistrate în cursul nopţii pe aeroport. Potrivit informaàiilor publicate pe site-ul aeroportului, au întârzieri la plecare cursele companiei low cost Wizz Air de la Cluj-Napoca spre Zaragoza (Spania), Treviso şi Torino (Italia) şi Dusseldorf (Germania), dar şi cursa companiei ungare Malev spre Budapesta. Directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a declarat, sâmbătă,că problemele au fost cauzate de ceaţa înregistrată în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă.

Probleme cu ceaţa

"Sunt mai multe curse care au întârzieri din cauza ceţii înregistrate pe aeroportul clujean în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă. Zborurile vor fi reluate treptat", a spus Ciceo. Zborul spre Zaragoza trebuia să decoleze la ora 6.00, iar ora estimată este 12.30, în timp ce zborul spre Treviso urma să plece la ora 7.20 şi va decola la 13.10. Cursa spre Dusseldorf trebuia să plece la ora 13.25, dar va pleca la ora 16.00, iar cea de Torino urma să decoleze la ora 13.25 şi va pleca la ora 17.30.De asemenea, cursa spre Budapesta trebuia să plece de la Cluj la ora 6.10, dar nu este anunţată nicio oră estimativă de plecare. Conform sursei citate, cursa companiei Tarom de la Cluj-Napoca la Bucureşti, care trebuia să decoleze la ora 6.15, a fost deviată. În ceea ce priveşte sosir

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Fluminense, prima semifinalistă la Cupa Mondială a Cluburilor. Trei partide stelare, programate astăzi

Adevarul acum 28 minute
Brazilia are deja o primă reprezentantă în careul de ași al Mondialului cluburilor, Fluminense trecând de Al Hilal, aseară, cu 2-1, în primul sfert al turneului final din SUA.

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 13 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°