Pe masura ce trec zilele si se inteteste zarva pe marginea pensiilor cadrelor militare in rezerva, devine tot mai evident ca problema pensiilor speciale, in general, a fost tratata intr-o maniera improvizata si diletanta. Iar incercarile de a corecta din mers erorile initiale nu fac decat sa adanceasca aceasta impresie, accentuand starea de deruta si scandal perpetuu.
Spre exemplu, ce sistem unitar de pensii este acela in care magistratii au reusit sa-l eludeze in favoarea lor, prezervandu-si drepturi care exced cu peste 12 ori pensiile oamenilor "obisnuiti".
Sau ce aliniere este aceea in care pensiile cadrelor militare, cu tot taraboiul care se aude, nu pot sa scada, daca cifra initiala este sub 30 de milioane de lei vechi, ba chiar o buna parte a lor creste numai pentru ca o catana cu state de serviciu pe la efecte, devenit ministru, are cheia de control a fragilei majoritati guvernamentale actuale.
Reiterez convingerea ca, intr-un stat democratic, oamenii trebuie sa fie egali in fata oricarei legi, implicit in privinta drepturilor de asigurari sociale si de pensii de la sistemul public de resort.
Statul nu poate sa fie (desi adesea este) pentru unii muma si pentru altii ciuma. Numai ca, in practica, viata este complicata si dreptatea nu se instituie de la sine sau nu este lesne acceptata de cei pentru care instaurarea ei, la un moment dat, se soldeaza cu dezavantaje. Cum este si cazul categoriilor mai sus mentionate. Fiindca orice s-ar zice, a avea de pensii de 4-12 ori mai mari decat concetatenii tai cu pregatire similara si cu stagii de cotizare de multe ori mai mari decat ale tale este profund imoral, oricat de legal ar fi acest lucru.
Tocmai aici este si buba. Aruncand anateme cu "pensii nesimtite" si sarind cu legi si metodologii pripite de corectie a acestor inechitati si acestui furt din bugetul pu
