Guvernul egiptean a demisionat, a anunţat sâmbătă televiziunea de stat, la o zi după anunţul preşedintelui ţării, Hosni Moubarak, privind formarea unui nou guvern în timp ce mai multe zeci de mii de manifestanţi făceau apel în capitala Cairo la plecarea lui Moubarak de la putere, în cea de-a cincea zi de manifestaţii antiguvernamentale în întreaga ţară.
''Poporul doreşte plecarea preşedintelui'', scandau manifestanţii sub privirile armatei, desfăşurată de vineri pentru menţinerea ordinii.
Revolta fără precedent împotriva preşedintelui Moubarak /82 de ani/ care conduce ţara de 29 de ani, s-a soldat până în prezent cu aproape 50 de morţi şi sute de răniţi.
Guvernul şi-a prezentat demisia la jumătatea zilei, într-un moment în care şeful Statului-major egiptean, Sami Anan, se întorcea în ţară după o scurtă vizită în SUA, în fruntea unei delegaţii militare.
Hosni Moubarak ''trebuie să plece'', declara astăzi Mohamed ElBaradei, personalitatea proeminentă a opoziţiei, într-un interviu la televiziunea France 24.
Moubarak, aflat sub o puternică presiune din partea preşedintelui american, Barack Obama, cu care a discutat vineri la telefon, a promis reforme şi a anunţat schimbarea guvernului.
SURSA: Agerpres