Frumuseţea Tarcăului l-a fermecat pe Sadoveanu. De aici porneşte aventura Vitoriei Lipan în „Baltagul“. Mărginită de două şiruri de munţi care o ţin ferită de agitaţia oraşelor, Valea Tarcăului îţi încântă ochii cu peisaje fabuloase.
Cele mai semeţe piscuri din vale se înalţă până la 1.588 de metri altitudine (vârful Ardelea) şi 1.662 de metri (vârful Tărhăuş).
Vezi şi:
Neamţ: Decoruri de roman în Munţii Tarcăului (FOTOGALERIE)
Drumurile şerpuiesc la poalele lor, pe lângă albia pâraielor, şi continuă până în pustietatea pădurilor şi a munţilor cu drumuri forestiere. Apa cristalină sare zglobie printre malurile de piatră, iar acolo unde roca este mai dură formează mici cascade vesele.
Un loc din România pitorească
Casele ridicate aici urmează şi ele firul apelor - mai dese acolo unde valea este largă şi din ce în ce mai rare pe măsură ce aceasta se îngustează, la altitudini mai mari. În ultimii ani, printre casele bătrâneşti au răsărit o sumedenie de vile şi pensiuni. Frumuseţea zonei i-a fermecat şi pe scriitori.
De aici porneşte aventura Vitoriei Lipan din „Baltagul", romanul lui Mihail Sadoveanu, iar în „România pitorească" Alexandru Vlahuţă îşi începe călătoria prin Munţii Neamţului chiar din Tarcău, de la schitul cu acelaşi nume, devenit între timp mănăstire. Biserica se păstrează la fel ca pe vremea lui Vlahuţă. Este construită din lemn de frasin, îmbinat artistic pentru a da durabilitate, dar şi pentru a contura forma clasică a bisericilor moldoveneşti.
Are acoperiş din tablă montat recent, însă turnul cu clopotniţă, aşezat separat, păstrează încă învelişul de şindrilă. Lucrarea este opera unor meşteri locali anonimi, care au trudit aici vreme de cinci ani, între anii 1828 şi 1833. Pridvorul, scăldat de razele soarelui de ianuarie, este călduros, dar umbra din nava centrală împinge înă
