Adela vomita de 10 ori pe zi, la comandă. Leşina când urca scările, bolile au năpădit-o, iar noaptea le compunea scrisori de adio părinţilor pentru că nu ştia dacă o să se mai trezească dimineaţa.
Bulimia e boala care produce poate cea mai lentă şi chinuitoare moarte. Pot fi ani întregi de suplicii. E ca şi cum ai fi legat cu lanţuri groase şi trebuie să le rozi cu dinţii pentru a scăpa. Nu poţi descrie durerea fizică, iar cea morală nu poate fi înţeleasă. Nu e o boală, ci o sută de boli însumate.
Corpul se degradează, apar infecţii, dezechilibre minerale, paraziţii te invadează, plămânii se epuizează, panica îţi domină mintea şi te supune ca pe un sclav.
Adela a trăit totul şi, după câţiva ani, încă e uluită că a scăpat. Acum vrea să-şi spună povestea. Supliciul său e o călătorie până în fundul iadului şi înapoi. Priveşte în urmă, îndeamnă fetele s-o asculte şi se întreabă: "Cum de n-am murit?".
Colegele erau manechine şi a încercat "să ţină pasul"
"Mi-e foame de nu mai pot", a spus Adela foarte firesc la sfârşitul întâlnirii noastre. Însă, cu ani în urmă, mâncarea era departe de a fi o chestiune simplă pentru ea. Minionă, zveltă, cu o alură atletică şi un aer dezinvolt, e greu de crezut acum că tânăra a trăit un deceniu de chin: "Nu credeam că o să apuc 30 de ani. Eram convinsă că o să mor înainte". Ani în şir, Adela şi-a răscolit amintirile ca să priceapă de ce a ajuns anorexică, iar apoi bulimică.
Totul a început când avea 16 ani: "Am făcut un liceu de elită din Capitală, unde majoritatea erau copii de bani gata. Eram într-un grup de fete, ele erau manechine şi încercam să ţin pasul", povesteşte ea. Deşi era departe de a fi grasă - avea 1,57 metri şi 50 de kilograme - s-a hotărât să slăbească.
"Mâncam un măr şi mi se părea extrem de mult"
A ajuns prinsă într-o eternă cură de sl
