"Nu vreau sa ma zbat. Vreau sa ma bucur de fiecare raza de soare"
Are ochii de culoarea turcoazelor si ma priveste iscoditor de dupa teancurile de carti, din dosul fotografiilor vechi, de epoca, ce o infatiseaza alaturi de familia ei banateana. Tonul vocii este tanar si inalt, in timp ce-mi povesteste intamplari de viata, pigmentate cu exclamatii in franceza, engleza, germana si italiana. Actrita si scriitoare, Maya Belciu e o doamna foarte eleganta, cu parul blond si obrazul roz si intins, care a marcat ca o cometa stralucitoare viata literara a anilor '60-'70. Coboratoare din elitele interbelice care au dus Romania, prin cultura si bunastare, intre primele tari din Europa, si-a purtat mostenirea cu eleganta si cu distinctie. Nepoata a generalului Dragalina, s-a nascut in 1926 la Lugoj, a copilarit in satul Cireasa, pe Valea Bistrei, si-n Caransebes, a facut liceul la Craiova si Timisoara, a urmat doi ani de Medicina la Cluj, ca sa termine in cele din urma Facultatea de Drept si Institutul de Teatru. Vrajita de scena, a fost actrita la Teatrul National din Cluj, apoi la teatrele din Braila, Timisoara si Bucuresti, pe care le-a tradat pentru ultima si cea mai mare pasiune din viata sa, literatura. O optiune inspirata, care i-a pus la picioare succesul, chiar de la inceput. Celebru in epoca, romanul ei de debut, "Blana de foca", a propulsat-o in linia intai a prozei anilor '60-'70.
Asadar, stam fata in fata, eu si aceasta doamna debordand de feminitate si eruditie, intr-o incercare de interviu care s-o prezinte pe Maya Belciu cititorilor nostri, scotand-o din umbra care o ascunde de la un timp.
Ilustrate de la Ada-Kaleh
- In romanul dvs. "Blana de foca", evocati des Banatul dvs. cel drag si lumea pe care ati cunoscut-o acolo, in copilarie. Atunci s-a nascut dorinta dvs. de-a scrie, de a-i face partasi si pe altii, la universul ma
