Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prostituţie la Roma: Banii pe chirie sau o româncă la schimb

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 ianuarie 2011 ·

Două descinderi desfăşurate la Roma au dus la mai multe condamnări la închisoare pentru infracţiuni grave de trafic uman. Carabinierii au descoperit cazuri severe de violenţă extremă asupra femeilor - victime ale proxeneţilor, majoritatea români. Unul dintre aceştia şi-a forţat iubita să avorteze într-a şasea lună de sarcină, bătâia, umilinţele şi a ameninţările făcând, de fapt, parte din tratamentul zilnic.

Reţeaua de proxenetism era compusă şi din cetăţeni italieni şi români, femeile exploatate fiind, de regulă, originare din România.

Victimele preferate ale traficanţilor erau minore, cu vârstele de aproximativ 14 - 15 ani. Proxeneţii mituiau agenţii vamali pentru a aduce fetele în Italia, acestea fiind supuse la tratamente inumane pentru a obţine supunerea lor.

Mărturiile unei românce au declanşat ancheta

Victimele erau drogate, sechestrate în apartamente, violate şi bătute. Uneori erau folosite şi ca marfă de schimb pentru plata chiriei locuinţei, alteori, pur si simplu, dispăreau în gaura neagră a traficului uman în care-şi pierd urma, anual, sute de femei, scrie "La Repubblica". Reducerea la sclavie era susţinută şi de clienţi, care solicitau, în mod special, fetele de 14-15 ani, cu care întreţineau raporturi sexuale neprotejate.

Ancheta a demarat în mai, anul trecut, când carabinierii au descoperit o tânără româncă, ce nu vorbea limba italiană, dar care fusese terorizată de oamenii care au vândut-o în repetate rânduri. După mai multe luni de anchetă, condusă de procurorul Direcţie de luptă împotriva mafiei (Dda), Roberto Staffa, şapte persoane au fost condamnate pentru infracţiuni grave de reducere la sclavie şi trafic uman.

"Minţile criminale" cele mai crude au scăpat

În activitatea infracţională au fost implicaţi trei bărbaţi italieni - Pasquale Martino, Vincenzo Di Nardi şi Italo Vezza, şi opt români (două femei şi ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 36 minute
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum o ora
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 3 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 2 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum o ora
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 21 minute
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 3 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 13 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 3 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°