Unii dintre noi au fost uimiti, oripilati, revoltati, vazand cum presedintele Romaniei este huiduit la scena deschisa, pe ritmul imnului de stat. Sau pentru modul cum insemnele de stat de pe caschetele ofiteresti sunt azvarlite in colbul strazii.
Doar putini si-au pus insa intrebarea fireasca "de ce?". Oare nu e urmarea resentimentelor reciproce dintre stat si cetatean, nefireasca intr-o societate asezata temeinic pe valori, care insa au exacerbat in ultimii doi ani?
De ce imnul de stat nu mai trezeste respect, fiori de mandrie si atasament solemn? Poate pentru ca este alaturat conceptului de stat, devenit antipatic in ultima vreme si perceput ca adversar al bunastarii si consideratiei pe care cetatenii statului roman le asteapta de la el. Statul din exercitiul guvernamental actual este in mod justificat perceput doar ca simplu agent incasator de taxe si impozite.
In plus, precum in teoria psihologica asupra "complexului oedipian", statul arata a fi devenit din Tatal grijuliu cu odraslele sale, Tatal iubit si temut in acelasi timp, din teama de pedeapsa (angoasa castrarii), sanctionand bugetele personale ale cetatenilor de-a valma, pe criterii numai de el stiute.
De ce este huiduit presedintele statului? Poate pentru ca, asa cum scria Gustave Le Bon, la sfarsitul secolului al XIX-lea ("Psihologia multimilor"), "conducatorii tind actualmente sa inlocuiasca progresiv Puterile publice pe masura ce acestea din urma se lasa contestate si slabite".
Si actualul presedinte, inca din campania electorala din 2004, dupa ce l-a inlocuit pe "nevolnicul" candidat Stolojan, s-a erijat in pater populi sau pater patriae, in functie de context, asumandu-si rolul de omniscient si omnipotent lider al romanilor, subtituindu-se pas cu pas institutiilor statului.
Acel "i-am ciuruit!" din 2009 a fost o urmare fireasca a
