Orice partid isi defineste identitatea prin aderenta la o formula doctrinara si printr-un program consecvent acesteia.
In competitia electorala, partidele incearca sa convinga de faptul ca, pentru ansamblul societatii, programul lor este cel mai bun. Toate partidele au un "nucleu dur" de sustinatori ce le acorda intotdeauna votul, indiferent de reactia electoratului volatil, nealiniat. In anumite imprejurari (crize sociale majore, razboaie, catastrofe naturale etc.), partidele pot sa-si nuanteze pozitia, acceptand colaborarea cu alte formatiuni, diferite doctrinar si programatic. "Nucleul dur", accepta - de obicei - compromisul aliantei cu fortele concurente, considerandu-l o necesitate momentana. Revenirea la normalitate duce, apoi, aproape automat, la restaurarea starii anterioare, la reintrarea in vechea identitate. In Romania, lucrurile stau, oarecum, diferit. La peste doua decenii de la rasturnarea comunismului, pe scena politica s-au afirmat clar trei mari grupari, PSD, PNL si PDL, singura formatiune neerodata de timp ramanand UDMR-ul, partidul etnic ce-i reprezinta pe maghiarii din tara. Echilibrul instabil dintre "cei trei mari" a asigurat UDMR o prezenta continua la guvernare, minoritatea etnica realizandu-si astfel aproape toate obiectivele. Fenomen ce nu s-a produs in cazul majoritatii, concurenta acerba dintre PSD, PNL si PDL blocand aproape toate initiativele de reformare a statului, si de schimbare a sistemului care a dus Romania pe ultimul loc in UE si a transformat-o in cea mai saraca ruda din NATO. Refuzul admiterii in "spatiul Schengen" este un exemplu ca UE taxeaza dur taraganarea finalizarii reformei, a amendarii drastice a coruptiei generalizate si justitiei politizate. In batalia reconstruirii statului roman, PNL-ul si PDL-ul s-au afirmat ca partide "de dreapta", cu oferte politice de acest tip, in timp ce PSD-ul si-a sustinut mereu
