Antropologul american David B. Givens face urmatoarea remarca interesanta: "flirtul este ceva mult mai timid si mai putin serios decat idila, idila la randul sau este ceva mai putin serios decat seducerea, iar seducerea este modul serios de a cuceri pe cineva, pana la impreunarea sexuala".
Ceva timid si putin serios, aceasta este definitia flirtului dupa David B. Givens - si s-ar putea sa fie cat se poate de corecta. In plus, ceva timid si putin serios, nu poate fi altfel decat nevinovat.
Flirtul este un joc de-a arta
"Daca flirtul ar fi o vina, ar trebui sa nu mai iesim in societate sau sa tacem ca pestele", afirma un alt autor.
Acelasi autor reproduce astfel frumoasa apreciere a unei doamne de societate: "Imi place sa cochetez, mai ales cand cel in cauza stie ca e doar un simplu amuzament; daca mi-ar propune sa merg mai departe, l-as refuza".
Nu este lipsita de semnificatie nici urmatoarea constatare a anropologului Givens: "Femeile mi-au declarat adesea ca isi permiteau sa flirteze mai mult cand erau maritate pentru ca o faceau intr-un mod nevinovat. Acum, fiind singure, au devenit mai precaute".
Ceva confirma de fiecare data nevinovatia gestului, jocul de-a arta in mesajul flirtului, rolul lui de liant cu prietenii, ceva care te face ascultat cu placere, dar nimic mai mult.
Depinde numai de noi cat de departe poate merge flirtul
Pe de alta parte, flirtul ramane primul pas sigur in cuceririle amoroase. El este un omagiu adus sexului opus, un mod de a a spune: "imi placi!".
Ba, chiar mai mult decat atat. Flirtul este modul discret in care, fara sa poti fi acuzat de nimic, plasezi intrebarea esentiala: Te provoc! Ai curajul sa-mi raspunzi? Bineinteles, daca dialogul este inteligent, raspunsul vine tot pe calea flirtului.
Dar flirtul poate fi insotit
