Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lenin, mumia din vitrină ajunsă la nivel de kitsch

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 29 ianuarie 2011 ·

Ruşii vor să-l "pensioneze" definitiv pe tătucul revoluţiei comuniste, considerând că valoarea lui simbolică a devenit anacronică. Aşa că vor să-l îngroape după 87 de ani de la moarte. Sursa: REUTERS

Îmbălsămate, cadavrele unora dintre cei mai faimoşi dictatori ai planetei au devenit obiecte de cult în statele pe care le-au condus în timpul vieţii. Lenin, Mao sau Ho Şi Min sunt numai câţiva dintre liderii mumificaţi ce pot fi priviţi în faţă la zeci de ani de la moarte.

Însă în Rusia se discută, din nou, despre înhumarea lui Lenin. Pe 20 ianuarie, cu o zi înainte de împlinirea a 87 de ani de la moartea revoluţionarului, deputatul rus Vladimir Medinski a făcut o serie de declaraţii tăioase cu privire la trupul îmbălsămat al liderului sovietic.

Comemorarea acestei zile de către comunişti în Piaţa Roşie este "absurdă, păgână şi necrofilă", motiv pentru care el susţine îngroparea lui Lenin. De asemenea, potrivit unui sondaj realizat de Partidul Rusia Unită, condus de Vladimir Putin, la întrebarea: "Doriţi înhumarea lui Lenin?", 70% dintre respondeţi au fost de acord.

Nostalgie după forţa URSS

După căderea regimului comunist în 1991, înhumarea lui Lenin a fost evocată public de mai multe ori, însă niciodată chestiunea nu a fost tranşată. "La ora actuală, cam două treimi din ruşi sunt de acord cu ideea înhumării într-un mormânt normal, doar că nu a existat curajul politic. Există nostalgie nu atât faţă de comunism, în opinia mea, cât mai ales faţă de puterea pe care Uniunea Sovietică o reprezenta, iar pe acest fond sigur că Lenin este văzut ca fiind cel care a dat startul acestei noi şi mari puteri ce a fost Uniunea Sovietică", spune istoricul Adrian Cioroianu.

Deoarece la începutul secolului XX mişcarea rusă a comunismului era foarte populară, unii lideri comunişti au propus ca Lenin să fie conse

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 2 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 42 minute
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum 53 minute
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Un nou bloc politic ce reuneşte partide care vor unirea cu România se pregăteşte să intre în cursa electorală din Republica Moldova

Mediafax acum 22 minute
În acest scop, ar urma să fie constituit un nou bloc electoral – „Unirea Națională” (BUN), scrie NewsMaker, care citează publicația Tribuna. Din această alianță politică ar urma să facă parte, printre altele, Partidul Reîntregirii Naționale „ACASĂ”

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°