Cazul de ieri de la Bucureşti, când o femeie a decedat în urma muşcăturilor de câine, pare că se repetă şi în Argeş. Un bărbat a fost găsit mort, în această dimineaţă, cadavrul său prezentând semne ale muşcăturilor, spun medicii.
În această dimineaţă, Serviciul de Ambulanţă Argeş a primit un apel la numărul de urgenţă 112, prin care se solicita ajutorul medicilor în comuna Mihăeşti, sat Valea Popii.
Un bărbat de 50 de ani a fost găsit fără suflare pe un drum din această localitate. Din primele cercetări la faţa locului, cadavrul ar prezenta urme ale muşcăturilor de câine.
Trupul neînsufleţit al lui Dumitru Ion a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală, care va stabili cauza exactă a decesului.
"Nu avem certitudinea că a murit din cauza muşcăturilor. Într-adevăr, avea muşcături de câine pe corp, dar numai medicii se pot pronunţa dacă aceasta este cauza morţii. Răspunsul exact va veni în urma necropsiei", ne-a informat Biroul de Presă al IPJ Argeş.