După cele întâmplate în Tunisia, putem spune că anul începe prost pentru dictatori. Un vânt de libertate s-a ridicat din nisipurile Tunisiei şi suflă acum peste toată lumea arabă, ajungând chiar şi mai departe, în Asia. Nu este exclus ca până şi chinezii să reflecteze la lecţia de revoltă şi de libertate pe care a dat-o lumii acest mic popor tunisian de numai zece milioane de locuitori.
Un înţelept chinez pare să fi spus cândva această frumoasă frază: un fluture care bate din aripi în faţa mea poate declanşa un uragan la celălalt capăt al lumii. Nu este exclus ca alungarea preşedintelui tunisian Ben Ali să provoace o furtună de nisip în întreaga Arabie, pentru că şi alţi dictatori (în Egipt, în Iordania, în Siria, în Libia, în Algeria etc.) şi-au exasperat popoarele şi au devenit încarnări ale anacronismului. Până la marea furtună de nisip care ar putea aduce democraţie şi în alte ţări arabe, asistăm în orice caz la o „furtună” care s-a declanşat în minţile oamenilor. Următorul mare şantier democratic al planetei va fi deschis nu ştim când, dar ştim unde: în lumea musulmană. Tunisia este prima ţară arabă în care s-a produs acest miracol: alungarea unui dictator prin presiunea străzii. Deci, se poate, îşi spun astăzi milioane de locuitori din alte ţări paralizate de lipsa de libertate.
Să existe vreo legătură între ceea ce s-a întâmplat în Tunisia şi recentele declaraţii făcute de preşedintele chinez, Hu Jintao, aflat în vizită la Washington? „Mai avem multe de făcut în China în privinţa drepturilor omului”, a spus Hu Jintao, frază care a uimit pe toată lumea.
Din frumoasa poveste de libertate pe care au scris-o tunisienii în luna ianuarie 2011 lipseşte însă un personaj: Occidentul. În mod uluitor, în mod inadmisibil, în mod ruşinos chiar, marile democraţii occidentale n-au făcut parte din scenariu şi au fost teribil de surprinse când prietenul lo
