Foto: Cristian Crisbăşan Citesc. „Vremurile nu au devenit mai violente – ele sunt doar mai televizate” (Marilyn Manson). Continuu. „Unul dintre lucrurile bune ale vremurilor moderne este că, dacă mori într-un mod oribil în direct la televizor, nu ai murit degeba. Ne-ai distrat pe noi.” (Kurt Vonnegut). Corect. Mă opresc. Deschid televizorul. Da, aici s-a ajuns: răul a devenit subiect de entertainment. Nu frumuseţea este spectacolul, ci murdărirea şi distrugerea ei brutală într-un show mediatic. Binele plictiseşte, răul este spectaculos. Frumuseţea nu mai atrage decât dacă este kitsch, caricaturizată, desenată în tuşe groase, dusă la extreme, schimonosită.
90% din conţinutul editorial al mass-media de azi este o intensă apoteoză a răului. Ştirile cu accidente oribile, atentate teroriste şi crime îngrozitoare – chiar dacă nu ar trebui să prezinte nici pe departe interesul pe care-l induce mass-media – sunt mult mai puţin toxice în comparaţie cu celelalte forme de promovare a răului. Să prezinţi un accident din nu ştiu ce sat în jurnalul de la ora 19:00 este o tâmpenie editorială, dar cel puţin este o ştire, un fapt – este violenţă, dar nu are nimic pervers. În schimb, deversarea zilnică, oră de oră, a tone de manipulare, corupţie, prostii, kitsch, demagogie, minciună, ură, scandal, nonvaloare, mentalităţi înapoiate, ipocrizie, judecăţi strâmbe, este obscen şi pornografic, este apogeul unei perversităţi. Perversitate pentru care apoi, ipocriţi şi ofuscaţi, îi acuzăm, de exemplu, pe copiii noştri că s-au contaminat de ea. Absurd. Noi, maturii, asigurăm ratingul unor subiecte mass-media execrabile de care nu avem apoi cum să-i ferim pe copii. Pentru că atmosfera este impregnată de un soi de ceaţă invizibilă extrem de toxică. Televizoarele sânt doar nişte relee care retransmit la nesfârşit şi potenţează prin impactul mass-media această realitate. Un cerc vici
