Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Româncele domină concursurile de “Miss” din Italia

Publicat in Jurnalul, duminică 30 ianuarie 2011 ·

Nu mai puţin de şapte din cele 17 concurente care au intrat în finala pentru titlul “Miss Padania”, ce va avea loc în această seară, sunt românce, a anunţat presa italiană. Concursul “Miss Padania” o alege pe cea mai frumoasă tânără din nordul Italiei şi este organizat de Liga Nordului, una din formaţiunile politice cele mai înverşunate împotriva imigranţilor în general şi a românilor în special.

Până în acest an, doar italiencele puteau participa la concurs. “Şapte românce, dar «italienizate», sau «padanizate», cum s-ar spune, pentru că sunt rezidente în ţara noastră de câte 10 ani”, precizează Corriere Fiorentino. “Nu aveam nimic contra străinilor, suntem doar împotriva clandestinilor şi a infractorilor”, a declarat Pietro Vanni, responsabil din partea Liga Nordului cu organizarea concursului.

Liga Nordului, formaţiune aflată la guvernare alături de partidul lui Silvio Berlusconi, se remarcă prin luările de poziţie antiimigranţi şi este des catalogată drept extremistă. Cea mai nouă “ispravă” a celor de la “Ligă” a fost o interpelare în Parlament, din cauză că au fost deranjaţi că Garda de Finanţe din Italia a încredinţat producerea de uniforme pentru angajaţii săi unei firme româneşti. Tot formaţiunea de dreapta a acuzat în nenumărate rânduri că, odată cu intrarea ţării noastre în UE, Italia s-a umplut de infractori români, drept pentru care a cerut reintroducerea vizelor. Tot reprezentanţii Ligii Nordului sunt cei care au îndemnat populaţia să îi huiduie pe copiii români de etnie romă din taberele din Milano, care au fost aduşi pe stadion de fotbalişti, înaintea meciului de anul trecut dintre Inter şi Barcelona, din Liga Campionilor.

Având în vedere faima de care se bucură Liga în Italia, partidele de opoziţie, asociaţiile antifasciste şi cele împotriva discriminării au anunţat că vor organiza la San Miniato mai multe manifestări menite să boic

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul Di’Anno, liderul trupei Iron Maiden, a murit la vârsta de 66 de ani

Libertatea acum 3 ore
Paul Di'Anno, liderul trupei Iron Maiden în primii ani ai formației, a murit la vârsta de 66 de ani, potrivit The Guardian.

Casa Albă reacționează în urma alegerilor din Republica Moldova, acuzând Rusia că a „lucrat energic” pentru subminarea votului

HotNews acum 4 ore
Moscova nu a reuşit să submineze alegerile și referendumul din Republica Moldova, chiar dacă a „lucrat energic” în acest sens, a reacţionat luni un reprezentant al Casei Albe, potrivit agențiilor AFP şi Reuters. Rezultatele alegerilor din Republica

Ridicări auto - 22 octombrie 2024

Buna ziua Brasov acum 35 minute
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Marca Volkswagen, Model Passat, Culoare vişinie, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită Str. Profesor Bogdan Alex

Deținut ucis de colegul de celulă la Penitenciarul Arad. Cum s-a ajuns la acest deznodământ tragic

Ziare.com acum 8 ore
Un deținut de la Penitenciarul Arad a fost omorât luni după-amiază, 21 octombrie, de colegul de celulă cu care a avut un conflict. Cei doi se aflau într-o zonă cu regim de maximă siguranță. Poliția a deschis un dosar penal pentru omor și se desfășoa

Cursa între Harris şi Trump, mai strânsă ca niciodată cu 15 zile înainte de alegeri

News.ro acum 4 ore
Cu 15 zile înaintea alegerilor prezidenţiale americane, într-o campanie pe un ton zilnic mai virulent, sondajele nu-i departajează pe Kamala Harris şi Donald Trump, care continuau luni să străbată cele mai strategice state, relatează AFP. Vicepreşed

Nicolae Ciucă și NICUȘOR Dan, la o întâlnire de afaceri „informală”: „Alături de Primarul Capitalei. Am discutat despre un cadru fiscal predictibil”

Gandul acum 4 ore
Nicolae Ciucă, candidatul PNL la președinția României, s-a afișat alături de Nicușor Dan, edilul Capitalei, în cadrul unei întâlniri de afaceri, „informale”, în cadrul căreia au discutat, împreună cu alți oameni de afaceri, despre cadrul fiscal din

Carambol pe o stradă din București: 13 mașini parcate au fost lovite după ce o femeie a pierdut controlul volanului / Aceasta a spus că i s-a făcut rău

HotNews acum 5 ore
Treisprezece maşini parcate în zona unei bretele adiacente Şoselei Mihai Bravu din Bucureşti au fost avariate, luni seară, după ce o femeie care conducea un autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, scrie News.ro. Brigada Rutieră spun

Corina Crețu, numită președinte interimar la AMEPIP, super-agenția care va controla companiile de stat – decizie în Monitorul Oficial

HotNews acum 8 ore
Fostul europarlamentar şi comisar european Corina Creţu a fost numită marți președinte interimar la AMEPIP, super-agenția care va controla companiile de stat, printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu și publicată în Monitorul Oficial. Co

Rusia respinge implicarea în alegerile din Moldova şi arată cu degetul spre UE: „Occidentul s-a amestecat deschis în acest proces electoral”

Adevarul acum 6 ore
Ministerul rus de Externe a respins, luni, toate acuzaţiile privind implicarea Rusiei în alegerile de duminică din Republica Moldova, acuzând, la rândul său, politicienii din statele membre UE că au făcut „propagandă deschisă” pentru influenţarea al

Ursula von der Leyen denunță „tacticile hibride” ale Rusiei, în prima sa reacție la rezultatul referendumului din Republica Moldova

HotNews acum 8 ore
Republica Moldova a demonstrat că doreşte un „viitor european”, a declarat luni șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o primă reacţie la rezultatele referendumului desfăşurat duminică şi în care o uşoară majoritate a moldovenilor a vota

Vremea

București
acum

mar.

7°/18°
mie.

10°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

4°/19°
mie.

7°/18°
joi

7°/15°
vin.

7°/15°
Constanta
acum

mar.

4°/16°
mie.

12°/18°
joi

12°/17°
vin.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/16°
vin.

8°/17°
Timisoara
acum

mar.

7°/20°
mie.

9°/20°
joi

10°/19°
vin.

10°/19°