Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Handbal masculin/ Franta, campioana mondiala, dupa o finala tensionata cu Danemarca

Publicat in HotNews, duminică 30 ianuarie 2011 ·

Echipa nationala de handbal masculin a Frantei si-a pastrat titlul de campioana mondiala, dupa ce a reusit sa invinga in prelungiri selectionata Danemarcei, scor 37-35. Dupa o finala tensionata, francezi obtin cel de-al patrulea titlu mondial din istorie, egaland astfel recordul detinut de Suedia si Romania in ceea ce priveste medaliile de aur la turneul final. Medalia de bronz a revenit Spaniei, care a invins pe gazda Suedia, scor 24-23.

Francezii au fost cei care au deschis scorul, dupa trei minute de joc, in finala Mondialului de handbal masculin din 2011, danezii inscriind primul lor gol abia dupa cinci minute si jumatate (1-2). Avand sprijinul unui numar mare de suporteri in tribuna, Danemarca egaleaza la 9 in minutul 19, insa francezii preiau conducerea partidei si se desprind la patru goluri in minutul 26 (14-10). La pauza, Franta a intrat cu un avantaj de trei goluri: 15-12.

Dupa un sfert de ora trecut din repriza secunda, Danemarca se apropie la un singur gol, pentru ca in minutul 49 sa egaleze la 24. Final incordat de meci intre cele doua echipe, danezii fiind nevoiti sa joace ultimele doua minute in inferioritate numerica. Francezii preiau conducerea printr-o lovitura de la sapte metri, insa sunt surprinsi in defensiva si danezii egaleaza la 30, desi au un om mai putin pe teren.

Ales MVP-ul Mondialului, Karabatic inscrie pentru 31-30, insa cu 27 de secunde inainte de final danezii cer time-out. Indicatiile antrenorului dau roade si Spellerberg egaleaza la 31 in ultimele secvente ale partidei iar meciul se duce in prelungiri.

Francezii incep prelungirile in inferioritate numerica, insa au primul atac si reusesc sa inscrie prin Abalo. Urmeaza doua goluri consecutive ale danezilor si in minutul 64 conduc pentru prima data in acest meci, scor 33-32. Karabatic restabileste egalitatea, pentru ca mai apoi Fernandez sa

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°