Statisticile arată că un român produce săptămânal cam cinci kilograme de deşeuri, jumătate dintre aceastea fiind biodegradabile, iar restul sticlă, hârtie, plastic, adică materiale reciclabile. Sursa: Oana Dan
Odată ce intră în fluxul de reciclare, deşeurilor merg de cele mai multe ori în aval, unde sunt transformate în alte produse, dar de o calitate inferioară. Acest lucru se numeşte „downcycling”. La polul opus se află conceptul de „upcycling”, adică folosirea deşeurilor în scopuri artistice.
Noua estetică a urâtului
Încă din anii ’70 deşeurile au devenit materie primă pentru artişti, arhitecţi, designeri. Printre primele exemple sunt structurile din cutii de aluminiu, sticle, plastic şi cauciucuri construite de arhitectul american Michael Reynolds, faimos astăzi pentru inventarea conceptului de casă „navă-pământeană”, cu facturi zero pe întreaga viaţă.
Gunoiul este elementul comun între inovaţia arhitectonică a lui Reynolds şi sticlele de băut create de o rusoaică. Nina Nikiforova, un fost medic din Rusia, transformă deşeurile şi resturile menajere în obiecte de artă, vândute pe sute de dolari în vestul Europei. Mai mult, ea merge prin lume promovându-şi proiectul numit "Transformarea Gunoiului Civilizaţiei în Artă". La atelierele de creaţie pe care le organizează, rusoaica le demonstrează oamenilor că, acolo unde ei văd deşeuri, se naşte, de fapt, arta.
Iar o companie mexicană producătoare de bere a dus conceptul de upcycling mai departe şi a construit primul hotel din lume realizat din deşeuri adunate de pe plaje, în cadrul unui proiect care promovează păstrarea unui litoral curat.
De fapt, conceptul acesta a apărut pentru prima dată în 2002, într-un volum intitulat „Cradle-to-Cradle” şi scris de chimistul Michael Braungart şi de arhitectul William McDonough, care descurajează retrogradarea materialelor reciclabile (downcycling). Î
