Pătraşcu a impresionat de la debut şi e o soluţie să apară, constant, în primul 11 al "cîinilor" în primăvară
Bogdan Pătraşcu, 31 de ani, ultimul transfer cert al roş-albilor, a avut o prestaţie apreciată încă de la prima prezenţă în tricoul alb-roşu. Cu toate că a venit doar de 3 zile la echipă şi a făcut doar două antrenamente cu "cîinii", mijlocaşul adus de la Sportul s-a integrat foarte repede şi a fost printre cei mai buni jucători în partida de vineri seara, cu Obolon Kiev (2-0).
"Bebe" a impresionat prin pregătirea fizică, prin faptul că a venit şi în sprijinul apărării, reuşind două recuperări şi un tackling important la marginea careului, prin poziţionarea în teren şi prin aportul la faza ofensivă. A evoluat 64 minute, întrucît nu s-a dorit suprasolicitarea lui. Ioan Andone ia în calcul deja ca Pătraşcu să devină unul dintre titularii cerţi ai primăverii. Totodată, în meciurile următoare, "Fălcosul" vrea să-l încerce pe Bogdan şi ca fundaş stînga, măcar cîteva zeci de minute, să vadă ce randament dă şi în acea poziţie.
Pătraşcu va evolua şi în această seară, în amicalul de lux, cu campioana Serbiei, Partizan Belgrad, care în toamnă a evoluat în grupele Champions League.
"Eu am venit să ofer un fotbal eficient, folositor echipei, o să-mi fac treaba cît mai bine atunci cînd se va apela la mine"
Bogdan Pătraşcu, mijlocaş Dinamo
Pătraşcu a impresionat de la debut şi e o soluţie să apară, constant, în primul 11 al "cîinilor" în primăvară
Bogdan Pătraşcu, 31 de ani, ultimul transfer cert al roş-albilor, a avut o prestaţie apreciată încă de la prima prezenţă în tricoul alb-roşu. Cu toate că a venit doar de 3 zile la echipă şi a făcut doar două antrenamente cu "cîinii", mijlocaşul adus de la Sportul s-a integrat foarte repede şi a fost printre cei mai buni jucători