În felul său greoi şi rigid Jeffrey Franks şi-a luat măsurile de apărare în cazul prelungirii depresiunii în ţara noastră: deşi economia românească este stabilizată după "operaţia chirurgicală" apli-cată cu sprijinul şi după reţeta FMI, nu e sigur că Româ-nia va şi supravieţui. Comparaţia "chirurgicală" făcută de şeful delegaţiei FMI în Româ-nia este cât se poate de clară, "Nu vrem să ajungem în punctul în care am stabilizat situaţia, dar pacientul, economia românească a murit. Vrem să generăm creştere economică". De fapt, prin această formulă şocantă şi deloc întâmplătoare, Franks trecea pe seama românilor problema supravieţuirii: suntem capabili să înţelegem gravitatea situaţiei şi să acceptăm tratamentul până la capăt? Căci doar aşa va avea efect şi pentru ca efectul să fie "creşterea economică" noul ţel de etapă al reformei structurale susţinute de FMI devine restructurarea pieţei muncii.

Rămânând fidel credinţelor sale neoliberale Franks poate face glume, poarte chiar da sfaturi unui guvern-prizonier al crizei şi incapabil să se acorde cu societatea, dar nu poate spune nimic despre viitorul Româ-niei cu excepţia plăţii noilor tranşe sau încheierii unor noi împrumuturi cu FMI. Însă obsesia protes-tantă a mântuirii prin muncă, devenită punct central în ortodoxia neoliberală promovată şi de FMI, dezvăluie un model social pe care nu societatea româ-nească l-a propus. Deja la începutul secolului trecut sociologul german Max Weber demonstra, în Etica protestantă şi spiritul capitalismului că etica puritană, cu ideile, valorile şi atitudinile pe care le sus-ţine a influenţat dezvoltarea capitalis-mului. Şi asta în condiţiile în care credinţele religioase par, de obicei, mai degrabă anticapitaliste. Dar, atrăgea atenţia Weber, acesta era valabil cu catolicismul, nu şi cu protes-tantis-mul, şi mai ales cu calvinismul şi puritanismul. Dar care să fie situaţia cu or