Liberalii resping orice idee de a participa la acţiunile de pichetare ce vor fi iniţiate de PSD în faţa sediilor PDL în ziua judecării recursului şefului Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu.
“Nu sunt de acord cu astfel de abordări, care îmi amintesc de episodul Bivolaru. Nu vom fi alături de ei în acest caz. E poziţia lor şi şi-o asumă. Poate cei de la PSD ştiu mai multe pe acest caz şi nu ştim noi, dar nu vom participa la acţiuni de acest gen”, a spus Relu Fenechiu, citat de Mediafax.
Liberalul a făcut referire la episodul în care lideri de marcă ai PDSR, în frunte cu Adrian Năstase, l-au însoţit pe deputatul lor Gabriel Bivolaru la Parchet, pentru a-şi manifesta astfel susţinerea. Bivolaru era anchetat pentru prejudicierea BRD cu peste 200 de miliarde lei vechi.
“Am fost anchetat de către DNA ca un infractor de drept comun. Eu îmi duc singur crucea. Nu cer ajutorului partidului şi nu mi se pare normal să o fac”, a afirmat Fenechiu.
Declaraţia vicepreşedintelui PNL vine după ce şeful PSD, Victor Ponta, a solicitat organizaţiilor partidului din întreaga ţară să picheteze sediile PDL în ziua în care va fi judecat recursul şefului CJ Argeş, Constantin Nicolescu.
La Iaşi, social-democraţii au anunţat că vor picheta sediul Prefecturii judeţului, şi nu pe cel al PDL Iaşi, întrucât sediile locale ale PSD şi PDL se află în aceeaşi clădire.
Constantin Nicolescu a fost arestat, joi seară, pentru dare de mită şi trafic de influenţă, iar după pronunţarea deciziei acestuia i s-a făcut rău, în prezent fiind internat la Spitalul Floreasca din Capitală.
Liberalii resping orice idee de a participa la acţiunile de pichetare ce vor fi iniţiate de PSD în faţa sediilor PDL în ziua judecării recursului şefului Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu.
“Nu sunt de acord cu astfel de abordări, care îmi amintesc de episodul B