Statele Unite şi-au modificat discursul faţă de Egipt duminică, făcând apel la o tranziţie paşnică la Cairo, dar excluzând în continuare suspendarea ajutorului acordat aliatului lor, potrivit Mediafax.
"Sperăm să vedem o tranziţie ordonată. Cerem guvernului Mubarak, care se află la putere (...), să facă ceea ce este necesar pentru a facilita o astfel de tranziţie", a declarat secretarul de Stat american, Hillary Clinton, într-o intervenţie la postul de televiziune CBS.
Întrebată, într-o emisiune a canalului ABC, dacă remanierea anunţată sâmbătă în cadrul conducerii de la Cairo este suficientă, ea a răspuns: "Sigur că nu".
"Este abia începutul a ceea ce trebuie să se întâmple", a adăugat Clinton, referindu-se la "un proces care să ducă la măsuri concrete pentru aplicarea de reforme democratice şi economice", prin declanşarea unui dialog naţional.
Tonul declaraţiilor de duminică este sensibil diferit de cel abordat cu o zi înainte, când autorităţile americane cereau numai ca forţele de ordine să dea dovadă de "reţinere".
Clinton, care a participat la mai multe emisiuni TV duminică dimineaţă, a precizat că destinul Egiptului trebuie decis de poporul egiptean, reamintind însă importanţa alianţei dintre Washington şi Cairo, în special în ceea ce priveşte menţinerea păcii în Orientul Mijlociu.
"Pentru moment, nu există discuţii privind eventuala suspendare a vreunui ajutor", a spus ea, la ABC News.
Egiptul este unul dintre cei mai importanţi beneficiari ai ajutoarelor internaţionale americane, numai asistenţa militară cifrându-se la 1,3 miliarde de dolari anual. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe sugerase, vineri, că SUA ar putea reanaliza asistenţa acordată Egiptului, în funcţie de modul în care vor reacţiona autorităţile de la Cairo în faţa protestelor de stradă.
Opoziţia egipteană exercită, la rândul său, presiuni tot mai put