Între 100.000 și 150.000 de români sunt așteptați să-și petreacă vacanța în afara țării în primul trimestru din 2011. Vacanțele cele mai căutate și accesibile sunt în Austria, Egipt, dar și city breakurile în capitale europene.
Din ianuarie până în martie, turiștii nu se înghesuie să plece în concediu, chiar dacă ofertele par de nerefuzat. Există, bineînțeles, o categorie aparte de români care și-au rezervat deja o săptămână în ianuarie pentru schi, Austria fiind preferata majorităţii. Cei care nu au achiziționat încă un sejur, mai pot opta pentru „țara valsului“, însă tarifele nu sunt tocmai avantajoase. Spre exemplu, un sejur de șapte zile în ianuarie, la un apartament din stațiunea Rauris (estul Tirolului) costă 456 de euro, micul dejun fiind inclus, de asemenea și biletul de avion pe ruta București-Salzburg, transferurile etc. Turistul va plăti suplimentar 95 de euro pentru taxe de aeroport (ofertă AA Travel).
Vedetă în sezonul estival, Bulgaria nu mai este, în acest an, în topul preferințelor românilor. Deși în februarie o săptămână de cazare la un hotel de patru stele, cu mic dejun, costă aproximativ 230 de euro (include accesul la spa, parcare și transferurile la gondolă), românii nu dau năvală. Chiar şi aşa, agențiile de turism așteaptă circa 5.000 de români la Bankso și Borovets, stațiunile montane de top ale vecinilor.
Chilipiruri de început de an
Aproximativ 10%-15% din totalul vacanțelor achiziționate de-a lungul anului sunt cele contractate în ianuarie, februarie și martie. „Se pleacă la schi de Valentine’s Day, de 1 și 8 martie, iar în afara acestor perioade turiștii aleg city-breakurile și ofertele care sunt într-adevăr foarte speciale”, spune Traian Bădulescu, consilierul pe turism al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT). „La începutul anului, agențiile vin cu oferte speciale, la prețuri mai mici, pentru a