Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caritas recrutează voluntari

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 30 ianuarie 2011 ·

Organizaţia Caritas Alba Iulia, filiala Mureş, se implică în anul european al voluntariatului, 2011. Sub sloganul „Atitudinea ta schimbă lumea. Ajută-ne ca s-o schimbăm! Fii voluntar!” Caritas va iniţia o serie de acţiuni de voluntariat, altele decât cele existente în prezent, în care vor fi implicaţi cei peste o sută de voluntari ai organizaţiei, precum şi cei care se vor înscrie.

Prin acţiunile întreprinse, se urmăreşte stimularea voluntariatului, extinderea asumării şi practicării acestei activităţi, precum şi atragerea de voluntari în activitatea de asistenţă socială, în scopul sprijinirii celor aflaţi în dificultate. Caritas Alba Iulia a demarat seria de acţiuni a anului european al voluntariatului, sâmbătă 29 ianuarie, având drept scop întâlnirea cu voluntarii şi cei interesaţi de acţiunile de voluntariat. Abran Csilla, o elevă de 18 ani la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu-Mureş, se ocupă activ cu prichindeii de la Secţia Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean Mureş. Iar după câteva ore de lucru cu copiii, se declară satisfăcută din punct de vedere psihic.”Merg de două ori pe săptămână la copiii de la Pediatrie şi îi antrenez la joacă. Le citesc poveşti, mă joc cu ei. Iar la sfârşitul zilei te simţi împlinit că ai făcut ceva folositor în ziua aceea. Nu regret că m-am înscris voluntar”, a declarat Abran Csilla.

Voluntarii Caritas, implicaţi în multiple acţiuni sociale

Reprezentanţii Organizaţiei Caritas deşi vizează acţiuni noi cu voluntarii, nu renunţă nici la cele vechi, unde sunt implicaţi atât tineri, cât şi vârstnici. Astfel vor continua programele „Lumea basmelor la pediatrie” unde voluntarii aduc un strop de fericire micuţilor bolnavi, programul de corepetare unde voluntarii antrenează copiii cu multiple nevoi sociale ce se descurcă mai greu la şcoală, în diferite acţiuni prin metode jucăuşe şi uşoare. O mână de ajuto

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui George Simion, contestată la CCR. Judecătorii constituționali se întrunesc în sedință duminică

HotNews acum 44 minute
Curtea Constituțională se reunește duminică în ședință pentru a dezbate contestațiile depuse privind candidaturile la prezidențiale, transmite Agerpres. Ședința de judecată a Curții Constituționale privind contestațiile înregistrate în temeiul Legii

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 2 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum o ora
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 51 minute
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum 59 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°