Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Francezii rămân regii handbalului mondial!

Publicat in Adevarul, duminică 30 ianuarie 2011 ·

Naţionala de handbal masculin a Franţei a câştigat, duminică, la Malmo, cel de-al patrulea titlu mondial, după ce a învins în finală reprezentativa Danemarcei, în prelungiri, scor 37-35 (15-12, 31-31), egalând astfel performanţele deţinute de România şi Suedia.

Franţa a dominat în mare parte finala, dar ultimele minute au consemnat revenirea nordicilor, care au avut încredere în forţele proprii, reuşind să egaleze, când mai erau trei secunde, 31-31, şi să împingă meciul în prelungiri. În minutul 64, danezii conduceau cu 33-32, dar cel mai valoros jucător de la CM, Nikola Karabatici a marcat cel de-al 10-lea gol al său, relansând lupta pentru aur. Franţa s-a impus până la urmă, cu 37-35, după o finală în care a avut mari bătăi de cap cu campioana europeană din 2008.

Danemarca şi-a egalat performanţa din 1967, când a pierdut de asemenea finala CM, în compania echipei Cehoslovaciei.

Tot duminică, în finala mică, Spania a dispus de Suedia, cu 24-23 (11-11), câştigând medaliile de bronz. Între cele două finale, Cristina Neagu şi Filip Jicha au primit din partea preşedintelui IHF, Hassan Moustafa, premiile pentru cei mai buni handbalişti din lume, în 2010, un trofeu şi câte un cec în valoare de 10.000 de euro.

Performanţa obţinută de Franţa, care deţine şi titlurile olimpic şi european, le egalează pe cele ale României şi Suediei, singurele care câştigaseră patru titluri mondiale. România a fost campioană mondială în 1961, 1964, 1970 şi 1974, iar Suedia în 1954, 1958, 1990 şi 1999. Franţa a mai cucerit medaliile mondial de aur la ediţiile din 1995, 2001 şi 2009, fiind şi prima echipă naţională ce câştigă consecutiv titlul mondial, din 1974 încoace, performanţa de atunci fiind realizată tot de reprezentativa României. La distanţă de 27 de ani, tricolorii s-au clasat abia pe locul 19, la ediţia CM din 2011.

Clasamentul final al CM din Suedia este urm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 9 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 9 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 14 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 8 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 10 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 13 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 13 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-9°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°