Una dintre cele mai vitejesti actiuni ale cavaleriei romane o constituie sarja Regimentului 2 Rosiori, din Detasamentul Zimnicea, condusa de Gheorghe Naumescu, asupra pozitiilor nemtesti din localitatea Prunaru.

Aproape toti cavaleristii au pierit in timpul atacului, dar acest lucru a permis salvarea unei intregi divizii romanesti.

Dupa succesele initiale in Primul Razboi Mondial, armata romana este pusa in dificultate de victoria "spargatorului de fronturi" Mackensen, la Turtucaia.

Aceasta noua amenintare are ca rezultat transferul pe frontul sudic a sapte divizii ce luptau in Ardeal si oprirea ofensivei romanesti pe frontul austro-ungar.

Contraatacul Puterilor Centrale are ca rezultat intoarcerea Romaniei, in toamna lui 1916, la granitele de dinainte de razboi. Era planificata incercuirea intregii armate romane intre Carpati si Dunare si scoaterea tarii din razboi, in iarna aceluiasi an.

Incoltirea diviziei 18

Grupul Kosch, format din divizia nemteasca 217, divizia turca 26 si divizia de cavalerie Von der Glotz, inainteaza spre directia Zimnicea-Draganesti-Vlasca-Bucuresti.

Divizia 18 de infanterie blocheaza inaintarea nemtilor, dar un batalion Alpenkorps al diviziei 217 ocupa satul Prunaru, amenintand cu incercuirea divizia romaneasca. Situatia era si mai grava, deoarece localitatea asigura o ruta directa catre Capitala.

Incercari de spargere a incercuirii

Drept raspuns, generalul diviziei 18, Alexandru Refendaru, ordona ca Detasamentul Zimnicea sa atace dinspre nord trupele germane din Prunaru.

Intre 14 si 15 noiembrie, au avut loc patru atacuri succesive, ce nu au reusit sa disloce fortele germane, facand multe victime in randul soldatilor romani.

In acel moment de incertitudine, generalul Refendaru il cheama pe comandantul Regimentul