Unii își aduc aminte de ofițerii bețivi și corupți, care nu făceau nimic altceva decât să-i chinuie pe soldați. Alții (ce-i drept, mai puțini) au cunoscut militari onești, care-și practicau meseria cu pasiune și dăruire.
Unii au avut de-a face cu investigatori geniali. Altora le vin în minte doar tablagii incompetenți. Sunt voci care spun că am avut unele dintre cele mai bune servicii secrete. Alții văd doar torționarii în uniformă. Aceste experiențe dictează, în mare măsură, atitudinea pe care o avem față de inițiativa recalculării pensiilor speciale. Însă, dincolo de meritele reale sau nu ale beneficiarilor, nu poate nega nimeni că procesul a pornit cu stângul.
Prima hibă este că sunt șanse mari ca unul dintre principalele scopuri, respectiv reducerea cheltuielilor bugetare, să se dovedească imposibil de atins. Potrivit estimărilor „Capital“, pentru că au început întâi să taie și abia apoi să măsoare, croitorii de la Palatul Victoria s-ar putea trezi că, în loc să economisească, vor trebui să aloce pensiilor speciale nu mai puțin de 300 de milioane de lei în plus pe an. A doua chestie care scârțâie puternic este modul demn de Kafka în care pensionarii au fost obligați să-și facă rost singuri de adeverințele de venit. Cu această ocazie, mulți au aflat că documentele care le atestau câștigurile nu mai există, în unele cazuri arhivele dispărând cu totul. (Ce așteptări putem avea, la o adică, de la niște instituții care nu sunt în stare să protejeze niște hârtii? Noroc că suntem în NATO!)Nu în ultimul rând, stârnește discuții aprinse problema schimbării regulilor în timpul jocului.
Partizanii „specialilor“ spun că aceștia au îmbrățișat o anumită meserie, cu toate riscurile și privațiunile incluse, și pentru că s-au bazat pe o pensie calculată în funcție de veniturile de la final de carieră (în concluzie, mai mare). Iar reducerea aces
