Acum câteva luni am publicat un editorial în care discutam posibilitatea alegerii, în România, a unei femei în funcţia de Preşedinte. Reacţiile au fost în general pozitive şi diverse. Câţiva au avut suspiciuni: "Se referă, poate, la...". Nu, nu mă refer la absolut nimeni. Discutam chestiunea în principiu şi avansam o ipoteză cu privire la natura regimurilor politice în care au fost alese femei ca şef de stat.
Astăzi doresc să reiau chestiunea într-o cheie puţin schimbată. Mă întreb dacă în România o femeie poa-te deveni Prim-Ministru. (Nu, nu mă refer nici acum la cineva anume.)
Cu toate că cele două situaţii par feţele aceleiaşi monede, în realitate sunt destul de diferite. Mulţi Preşedinţi sunt aleşi direct, în vreme ce practic toţi cei care deţin funcţia de Prim-Ministru sunt desemnaţi, într-un fel sau altul, de un Preşedinte, de un Rege, de un grup parlamentar, de un lider de partid. Şi funcţiile lor sunt diferite. Un Preşedinte este întotdeauna şeful statului, indiferent dacă atribuţiile sale executive sunt importante sau nu. Un Prim-Minis-tru nu îndeplineşte niciodată această funcţie de reprezentare.
Înainte de a scrie acest editorial, am făcut o mică anchetă. Am întrebat câţiva cunoscuţi de ce România nu a avut nici un Prim-Ministru femeie. Prima explicaţie, aşteptată: "misoginismul opiniei publice". Însă, inexactă. Nu "opinia publică" alege Primul-Ministru. Opinia publică are un rol direct în alegerea unui Preşedinte, însă aceasta nu este importantă în alegerea unui Prim-Ministru.
A doua explicaţie: "misoginismul partidelor politice". Posibil. Însă partidele politice au promovat şi femei. Unele au funcţii, influenţă şi notorietate. Şi totuşi, nici una nu a ajuns Prim-Minis-tru.
Am să avansez o altă explicaţie. Mai întâi, să vedem însă care e situaţia în lume. La ora actuală, femei conduc Executivul unora dintre cele mai solide de