Fostul antrenor al echipelor "U" Mobitelco Cluj şi CS Otopeni, sârbul Miodrag Perisici a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că este norocos să nu se afle în aceste zile în Egipt, unde antrenează clubul Al Zamalek.
"Am avut câteva zile libere de la club şi am venit acasă, la Belgrad, acum o săptămână, chiar cu 1-2 zile înaintea să înceapă problemele din Egipt. Am ţinut legătura cu oamenii de la club, cu prieteni de acolo, dar în acest moment nu se ştie nimic despre ce va urma. Mi-au spus tot ce se întâmplă şi, sincer să fiu, acum nu pot să mă întorc acolo. Nu am auzit de nicio cunoştinţă, care să fi păţit ceva în aceste zile, victimele au fost din rândurile demonstranţilor. Noi, cetăţenii străini, locuim în 3-4 zone mai retrase din Cairo şi am înţeles că, imediat ce au început manifestaţiile, Poliţia a venit înarmată şi a asigurat aceste zone", a declarat Miodrag Perisici.
Tehnicianul a ajuns duminică, acasă, la Belgrad, după ce sâmbătă seara a asistat la meciul dintre BC Timişoara şi CSU Ploieşti, fiind invitat de antrenorul gazdelor, Dragan Petricevici.
Despre întoarcerea în Egipt, Perisici spune că aşteaptă informaţii oficiale, dar că în prezent acestea nu sunt propice unei călătorii înapoi. "Echipa noastră urma să participe începând de duminică la un turneu de pregătire, dar s-a anulat. Semnalele dinspre Egipt sunt să nu merg acolo, până nu se vor linişti lucrurile. Egiptul e o ţară importantă în regiune, vor fi şi probleme politice, probabil. Sincer, eu nu pot să înţeleg cum două ţări, adică Tunisia şi Egipt, pot să cadă în doar 8-10 zile. Am auzit că ar fi probleme deja şi în Siria. Am trăit o perioadă incredibil de frumoasă în Egipt, m-am simţit protejat, niciodată nu aş fi crezut că se poate ajunge la aşa ceva. Am sunat astăzi şi la Ambasada Serbiei din Egipt şi mi-au spus că, în funcţie de cum vor decurge evenimentele, se ia în calcul ev