Prepeliţă ar fi spus că Universitatea ar avea faţă de el restanţe financiare de patru luni, motiv pentru care ar intenţiona să-şi depună memoriu de a deveni liber de contract, afirmând totodată că la gruparea alb-albastră e debandadă. Pe de altă parte, Mititelu susţine că el, ca finanţator, este o victimă a încrengăturilor politice.
Universitatea, ajunsă vineri după-amiază în Turcia, se antrenează oarecum în linişte şi... căldură, condiţiile din Antalya fiind altele faţă de primul stagiu de la Govora. A ajuns la Belek şi uruguayanul Walter Lopez, dar nu şi Dina. Ultimul, deşi a fost anunţat ca fiind în lotul de Antalya, n-a mai făcut deplasarea cu prima echipă a Craiovei, prezentându-se vineri şi sâmbătă la antrenamentele Universităţii II, sub comanda lui Gheorghiţă Geolgău, noul tehnician al satelitului oltenilor.
„Nici eu nu ştiu ce să mai cred. Ba că plec, ba că rămân. Săptămâna trecută am revenit de la Govora pentru două zile, după care am fost trimis din nou la echipă. Acum eram pregătit să plec în Antalya şi în ultimul moment am fost înştiinţat să rămân acasă cu echipa secundă. Vreau şi eu să se clarifice această situaţie, pentru că nu-mi convine. Pierd perioada de pregătire, care este foarte importantă. Dacă până luni, cel târziu marţi, nu voi afla exact care va fi soarta mea, voi merge să am o discuţie cu domnul Mititelu, pentru a clarifica lucrurile“, a declarat Dina, citat de gsp.ro. Reamintim, Mihai Dina a avut, în sezonul trecut, un conflict verbal cu antrenorul Nicolo Napoli.
Prepe: Nu mi-am luat banii de patru luni
Prepeliţă, aflat încă în pregătiri cu Universitatea în Turcia, ar fi afirmat că la echipă nu este o situaţie liniştitoare. „La noi e debandadă! Ne-au trimis să ne rupem picioarele prin noroaiele de la Govora. Au rămas doar copiii aici. De ce să mai stau? Să mă fac de râs? Nu mi-am mai luat banii de patru