Experţii FMI au constatat o uşoară îmbunătăţire a colectării Taxei pe Valoare Adăugată, însă nu la nivelul estimat, a declarat luni reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional, Mihai Tănăsescu.
“Este o îmbunătăţire a colectării din TVA, deşi nu atât cât ar fi trebuit. Dar, prin reformele structurale care au început la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi reformele care vor continua, precum şi prin măsurile care vor fi aduse prin noul program privind întărirea capacităţii agenţiei fiscale, aceste colectări vor creşte în 2011 şi în anii următori”, a declarat Mihai Tănăsescu, la începutul discuţiilor cu reprezentanţii MFP.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a afirmat, la rândul său, că rezultatele României în Acordul stand-by sunt foarte bune şi apreciate de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.
“Am discutat despre rezultatele prevăzute în acordul care se va încheia la sfârşitul lunii martie. Sunt nişte rezultate foarte bune, apreciate de Fondul Monetar şi Comisia Europeană”, a afirmat ministrul Finanţelor.
Oficialul MFP a mai spus că rezultatele pe TVA sunt bune, iar încasările au permis autorităţilor să plătească arieratele şi să se încadreze cu deficitul bugetar la nivelul de 6,5% din PIB.
Delegaţia FMI condusă de Jeffrey Franks se întâlneşte luni cu secretarul de stat din MFP Bogdan Drăgoi pentru a discuta despre finanţarea datoriei publice a României în 2011 şi anii următori şi despre strategia de împrumuturi pe pieţele externe.
Rezultatele României în Acordul stand-by sunt foarte bune şi apreciate de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.
“Am discutat despre rezultatele prevăzute în acordul care se va încheia la sfârşitul lunii martie. Sunt nişte rezultate foarte bune, apreciate de Fondu