Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se caută mame sociale!

Publicat in Jurnalul, luni 31 ianuarie 2011 ·

Asociaţia SOS Satele Copiilor din România angajează mame sociale pentru copiii aflaţi în dificultate, îngrijiţi în Satul SOS din localitatea Hemeiuş, judeţul Bacău. “Vino acum în Satul SOS Hemeiuş, ajută copiii să vadă în tine mama de care au foarte mare nevoie. Încearcă să fii o mamă suficient de bună pentru copiii tăi, vei fi sprijinită, susţinută şi îndrumată pe tot parcursul carierei de mamă SOS. E un loc de muncă unde zâmbetul şi îmbrăţişarea unui copil te fac să uiţi de toate celelalte”, spune Magda, una dintre mamele sociale din Satul SOS Hemeiuş.

Femeile care doresc să devină mame sociale trebuie să aiba vârsta între 25 şi 48 de ani, studii liceale încheiate. Acestea trebuie să fie dispuse să locuiască într-o casă SOS împreună cu cinci-şapte copii.

Procesul de selecţie presupune: un interviu telefonic cu specialistul în resurse umane al Asociaţiei SOS Satele Copiilor România, un interviu cu directorul de Sat din Hemeiuş şi o vizită de probă în Satul SOS.

Persoanele selectate îşi vor însuşi cunoştinţele necesare profesiei de părinte social în cadrul unui program intern de formare profesională, a cărui durată variază în funcţie de pregătirea profesională anterioară. La finalul acestui program, ale cărui costuri sunt suportate în întregime de organizaţie, candidatele vor prelua responsabilitatea unei familii SOS. Rolul părintelui social este acela de a îngriji unul sau mai mulţi copii aflaţi în dificultate pentru o perioadă determinată de timp, până când aceştia devin independenţi sau se pot reîntoarce la familia biologică. Pentru a intra în procesul de selecţie, persoanele interesate sunt rugate să trimită o scrisoare de motivaţie care să răspundă la întrebarea: “De ce doreşti să fii mamă socială?” şi un formular cu date personale la adresa: Str. Nataţiei nr.66 B, Sector 1, Bucureşti, sau pe e-mail: claudia.stefanescu@sos-satelecopiilor.ro.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, la spital în noaptea de Revelion

News.ro acum 23 minute
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajunns la spital în noaptea de Revelion. Diplomatul în vârstă de 65 de ami, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca, din Capială. Apelul

Ce obiceiuri și tradiții sunt pentru prima zi a anului, când e sărbătorit Sfântul Vasile. Sute de mii de români îi poartă numele

Ziare.com acum 29 minute
Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune

Polonia preia președinția Consiliului Uniunii Europene. Care sunt prioritățile din acest mandat, care afectează și România

Ziare.com acum 53 minute
Polonia va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2025, pentru o perioadă de șase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a deținut anterior președinția Uniunii în anul 2011. Ceremonia oficială de deschidere

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum o ora
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 10 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum o ora
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 3 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

1 ianuarie 2025, ziua în care se opresc livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Ia sfârșit dominația Rusiei pe această piață

Ziare.com acum 13 ore
Gata cu livrările de gaze ruseşti către Europa prin Ucraina. Acestea se vor opri de la 1 ianuarie, marcând sfârşitul unei perioade îndelungate de dominaţie a Rusiei pe această piaţă, transmite Reuters. Cea mai veche rută de export a gazelor ruseşti

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 6 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

2°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°