Astăzi la ora 18.30, la Palatul Parlamentului, Traian Băsescu a chemat parlamentarii şi miniştrii din partidul său la o porţie de indicaţii preţioase. Obişnuita instrucţie prezidenţială de la începutul fiecărei sesiuni parlamentare.
Prioritatea numărul unu pentru pedelişti este găsirea urgentă a unei soluţii (legală au ba, nu mai contează, oricum s-au obişnuit să nesocotească regulamentele Parlamentului) pentru plasarea independenţilor în funcţii în Birourile Permanente, în aşa fel încât puterea să aibă majoritatea şi în aceste două importante foruri.
Odată realizat acest obiectiv, democrat-liberalii vor putea trece prin Parlament absolut orice lege vor dori. Prima pe ordinea de zi figurează noua Lege electorală - în varianta dorită de Băsescu, variantă care prevede alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin. O a doua urgenţă a puterii este aberantul Cod al Muncii, dorit de clientela pedelistă.
Pe lista de priorităţi a partidului prezidenţial se află şi problema CSM, după ce Curtea Constituţională a invalidat hotărârea Senatului privind numirea noilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Chestiunea cu CSM este vitală pentru PDL. Asta nu doar pentru că Traian Băsescu doreşte să scape de anumiţi membri CSM aleşi legal în noiembrie, ci şi pentru că tot preşedintele României urmăreşte o mişcare cu bătaie foarte lungă, prin alegerea altor membri ai CSM. Este vorba despre schimbarea prevederilor legate de trecerea procurorilor DNA fără a mai îndeplini anumite cerinţe. Mai pe româneşte spus, ori de câte ori regimul Băsescu-Boc va avea nevoie de un killer de la DNA care să dea şi verdicte, să îl poată trece fără impedimente din procuratură în magistratură. (A se vedea cazul Nicolescu în care arestarea pe 29 de zile a fost decisă de o fostă procuroare DNA, mereu de serviciu atunci când sunt arestate persoane importante din Argeş, sau ca